Poziția în orice context nu este un dat obiectiv, ci o percepție subiectivă, iar percepția, la rîndul ei, este dată de ceea ce ochii văd.
Fatalmente, ochii nu văd tot cuprinsul din jur, pentru a genera un sentiment complet al propriei poziții. Cel puțin două treimi din spațiul înconjurător nu se poate vedea, ceea ce nu înseamnă că acel spațiu nu există.
Prin 1999, cînd întreaga mea generație suferea cumplit că modernizarea României merge exasperant de încet și că distanța dintre noi și Vestul spre care priveam cu jind se încăpățîna să rămînă foarte mare, am avut ocazia să fac un tur prin profunzimile Africii. Am petrecut cam o lună de zile prin locuri ale acelui continent nefericit, precum Guineea, Coasta de Fildeș, Gabon, cele două Congo, Tanzania, Zimbabwe, Mozambic. M-am întors năucit! Văzusem cu ochii mei sărăcia adevărată, războiul civil nesfîrșit și atrocitățile lui, văzusem cu ochii mei ce însemnă, cu adevărat, foamea și lipsa unui acoperiș, setea și mizeria, moartea din lipsuri. Cînd am revenit la București, am început să povestesc tuturor amicilor mei care își blestemau soarta că s-au născut în România ce am văzut. Le spuneam că ar trebui să fie fericiți că s-au născut în România asta înapoiată. Înapoierea noastră este lux față de înapoierea celor mai mulți oameni din această lume. Privim doar în sus, spre cele mai avansate țări și mă grăbesc să subliniez că așa și trebuie să facem. Dar foarte util este să nu uităm cu totul că în spatele nostru, privind tot în sus, spre un grup de țări din care facem și noi parte, se află trei sferturi din populația Pămîntului. Sîntem, totuși, în sfertul privilegiat! Nimic de zis, în partea de jos a acestui sfert, dar sîntem, totuși, acolo. Iar sfertul privilegiat are o localizare precisă: Europa și Nordul Americii.
Un banc știut de toată lumea de pe vremea lui Ceaușescu spunea că nu avem de ce să ne facem griji cînd întregul Occident tocmai primea vestea iminenței sfîrșitului lumii, pentru că noi sîntem cu un secol în urma lor. Decalajul civilizațional dintre noi și Vest, transformat în decenii sau secole prin calcule ciudate, niciodată explicate pe de-a întregul, dar mereu adoptate în mentalul nostru colectiv ca adevărate, a fost nu doar prilej de haz, ci și de exasperare. Cîți dintre noi nu am ridicat, măcar o dată, ochii spre cer a neputință frustrată, suduind înapoierea României? Ce splendidă tradiție intelectuală a metabolizării acestei frustrări istorice avem! Fără să mai privim în urma noastră, acolo unde, repet, se află trei sferturi din lume, avem sentimentul că sîntem abandonați de sfertul care ne refuză.
Ne puteți urmări și pe Google News
Doar că, uneori, această înapoiere relativă are și beneficii ciudate: destinul care îți ia modernitatea și prosperitatea Occidentului, te și ferește de problemele lui.
Cu un zîmbet amar pe buze, românii au putut constata în primăvara acestui an că menținerea țării în afara spațiului Schengen a avut, totuși, un mic avantaj. Valul de refugiați stîrnit de interminabilul război din Siria a ocolit România. Spre comparație, Ungaria și Slovenia, state Schengen, au avut mari probleme cu refugiații. Explicația e simplă: refugiații vroiau să ajungă în inima prosperității europene, adică în inima spațiului Schengen. Cum noi nu puteam fi o cale ușoară spre țintă, am fost ocoliți. Tocmai frontiera dintre noi și Vest pe care o detestăm atît de mult ne-a salvat de la un colaps adminsittravit absolut sigur. Dar, întregul an 2016 am privit la televizor atacurile teroriste ale islamiștilor prin Europa. Dacă exceptăm Turica și Rusia, țări cu probleme islamice specifice, constatăm că spațiul țintă al terorismului islamist este Germania și la Vest de ea, ceea ce înseamnă că logica terorii nu este deloc geo-strategică - țări precum Belgia sau Spania nu au nici un amestec în războiul din Siria/Irak. Sau, mai precis, au exact același amestec pe care îl avem și noi: emite periodic declarații de sprijin pentru pace și de indignare la adresa ISIS. Ținta terorii este o anumită civilizație și nu anumite entități politico-militare. Iar singurul motiv pentru care România nu se află printre țintele islamiștilor este că, în percepția generală, nu aparține acestei civilizații.
Unii ar mulțumii lui Dumnezeu pentru asta, alții s-ar putea simți jigniți - mie mi se pare că trăim unul dintre puținele momentele fericite din istorie: suma calităților și defectelor noastre ne-a pus într-o poziție suficient de bună ca să fim deasupra celor mai nevoiași din lume, dar și sub radarul terorist al marii prosperități.
Recomandările noastre
