Berca: Trei consilieri municipali şi judeţeni şi zece primari PDL din Bacău, la Mişcarea Populară

Berca: Trei consilieri municipali şi judeţeni şi zece primari PDL din Bacău, la Mişcarea Populară

Fostul consilier prezidenţial Gabriel Berca a declarat, luni, că trei consilieri municipali şi judeţeni şi zece primari ai PDL din Bacău urmează să adere la Mişcarea Populară, arătând că este vorba despre aleşi locali care nu au mai avut în ultimul timp activitate în PDL.

"Sunt consilieri locali şi judeţeni şi mulţi primari care urmează să facă acest pas, ei nu au mai activat la PDL pentru că nimeni nu i-a solicitat să aibă activitate politică. Oamenii au aşteptat să facă o opoziţie la USL şi vor să activeze în Mişcarea Populară. Conform legii, ei nu pot să treacă la Partidul Mişcarea Populară pentru că şi-ar pierde mandatele, dar sunt foarte mulţi care vor să activeze în fundaţie şi să meargă pe principiile lui Traian Băsescu", a precizat Gabriel Berca, citat de mediafax.ro. El a mai spus că aceşti aleşi locali nu se mai regăsesc în PDL, deoarece nu mai există opoziţia PDL în Bacău, adăugând că "este un blat total". Berca a precizat că este vorba despre trei consilieri municipali şi judeţeni şi zece primari din judeţul Bacău cu care el a stat de vorbă şi vor să activeze în Mişcarea Populară.