Băsescu, în război cu Comisia Europeană! „Este inacceptabil! Am cerut o reevaluare!” VIDEO
- Ioan Bujor
- 14 ianuarie 2020, 09:00
Fost președinte al României, europarlamentarul PMP Traian Băsescu consideră că deculplarea României și Bulgariei cu privire la MCV este inacceptabilă.
„Sub cooperarea prin MCV România a realizat progrese importante în justiţie. Incontestabil România este un stat de drept chiar dacă mai are de lucru până la atingerea stadiuluii de stat de drept consolidat”, a spus Traian Băsescu.
„În aceste condiţii sunt de părere că ultimul raport MCV prin care suntem "decuplaţi" de Bulgaria este inacceptabil. Din acest motiv am cerut Comisiei Europene o reevaluare a progreselor din justiţie”, mai spune fostul președinte.
„Mecanismul de Cooperare și veridicare a fost introdus pentru România în 2007. În faza inițială a avut patru obiective. Ultimul raport, cel pentru anul trecut, are nu mai puțin de 18 recomandări, marcând un salt înapoi de vreo 13 ani”, arată Traian Băsescu.
„Este adevărat, raportul a fost redactat în perioada campaniei electorale, când prietenul meu Frans Timmermans și-a exercitat calitățile de critic pe justiția din România. Pentru a avea un raport corect, solicit Comisiei Europene o refacere a raportului pentru România prin experți independenți, nesubordonați comisarului Timmermans”, a încheiat fostul șef al statului.
Ce ne-a reproșat Comisia Europeană
Reamintim că raportul MCV publicat în octombrie a fost unul dintre cele mai dure din 2007 încoace. „De fiecare dată, Comisia a constatat o involuție față de progresele înregistrate în anii precedenți, situație care constituie o sursă de preocupare majoră”, se arăta în comunicatul Comisiei Europene.
Orban, prima decizie privind MCV. „Asaltul puterii politice împotriva justiţiei a încetat”
„Comisia regretă faptul că România nu a pus în aplicare recomandările suplimentare formulate în noiembrie 2018, care erau în deplină concordanță cu pozițiile exprimate de celelalte instituții în această privință. Recomandările respective trebuie puse în aplicare dacă se dorește repunerea procesului de reformă pe calea cea bună și reintrarea pe traiectoria încheierii MCV, astfel cum se prevedea în raportul din ianuarie 2017. Comisia are convingerea că România ar putea insufla un nou elan procesului de îndeplinire a obiectivelor MCV și își afirmă disponibilitatea de a oferi sprijin autorităților române în acest scop. Comisia va continua să urmărească îndeaproape evoluția situației prin intermediul MCV”, mai arăta raportul CE.
Raportul devastator MCV pentru România. Cele 12 recomandări ale CE
„Evoluția situației în primele luni ale anului 2019 a constituit o sursă de preocupare majoră pentru Comisie. Prin urmare, în mai 2019 Comisia a trebuit să informeze autoritățile române că, dacă nu fac îmbunătățirile necesare sau dacă adoptă noi măsuri negative, Comisia va lua măsuri în temeiul Cadrului UE pentru consolidarea statului de drept, care depășește parametrii evaluați în cadrul MCV”, se mai preciza în raportul MCV.
Decuplarea Bulgariei de România
În același timp, Comisia Europeană considera că Bulgaria a făcut progrese mult mai importante în justiție și a recomandat o abordare diferită de cea din cazul României. În plus, Croația a fost apreciată pozitiv și a fost admisă în spațiul Schengen.
Doar că jurnaliștii de la Sofia au considerat această abordare diferită în cazul Bulgariei drept un simplu cadou politic pentru premierul Boiko Borisov. O parte din presa de la Sofia este de părere că evaluarea Comisiei cu privire Bulgaria s-a bazat pe aprecieri subiective, iar nu pe rezultatele concrete obținute și a fost influențată de alegerile locale ce se vor desfășura duminică. Această opinie are în vedere faptul că progresele făcute de Bulgaria în privința reformării Justiției și rezultatele obținute în lupta cu crima organizată și corupția sunt mai reduse decât cele înregistrate de România.
Cum a ajuns Bulgaria la o astfel de performanță? Explicațiile tehnice le găsiți într-un text al jurnalistului Dan Andronic, intitulat Marea înșelăciune cu progresele Bulgariei în lupta anti-corupție.
Decizia a fost însă ridiculizată de presa din Germania, care s-a întrebat cum de a scăpat Bulgaria de MCV. Der Spiegel a scris clar: Guvernarea Borisov, nicio legătură cu statul de drept.
E o enigmă motivul pentru care Comisia Europeană a ajuns la o evaluare pozitivă a țării, în raportul MCV, și a promis pentru prima dată eventuala încetare a acestuia, nota prestigiosul ziar german. Realitatea din Bulgaria este foarte diferită, iar stilul de conducere al premierului Borisov nu are nicio legătură cu statul de drept, mai nota Der Spiegel.