O nouă bancnotă de 10 lei va fi scoasă pe piaţă de Banca Naţională a României, începând cu 1 decembrie, a anunţat banca centrală.
Noua bancnotă reproiectată va avea aceleaşi caracteristici de dimensiuni, culoare şi elemente grafice cu actuala bancnotă de 10 lei din emisiunea 2005. Deosebirile apar în ceea ce priveşte elementele de siguranţă. Astfel, s-a renunţat la imprimarea în relief de pe ambele feţe ale bancnotei şi la imaginea latentă ce conţinea iniţialele „BNR“ de pe aversul bancnotei, fiind utilizată doar tehnica de imprimare plană. În plus, a fost restilizată fereastra transparentă şi în locul valorii nominale „10“ au fost imprimate două pensule aurii, vizibile pe ambele părţi ale bancnotei. Noile bancnote de 10 lei vor circula în paralel cu cele din emisiunea 2005, care vor fi retrase de pe piaţă pe măsură ce se uzează. Periodic, băncile centrale reproiectează bancnotele, după ce le urmăresc în circulaţie şi constată cât de des au fost contrafăcute.