Cine zice că doamnele delicate nu sunt în stare de lucruri de-a dreptul burtale? Margot Fonteyn (1919 – 1991) a fost una dintre cele mai delicate făpturi care au călcat vreodată pămîntul.
Ea a fost nu doar steaua cea mai strălucitoare din istoria colosală a lui „The Royal Ballet”, ci chiar balerina absolută a secolului trecut. Era deja o celebritate cînd a dansat pentru prima dată cu Rudolf Nureyev în Giselle, pe 21 februarie 1962, la cîteva luni după ce marele rus a rămas în Occident. La sfîrşitul spectacolului, cînd ovaţiile îi copleşeau în faţa cortinei căzute, Nureyev a îngenuncheat şi i-a sărutat mîna. Pentru următorii 17 ani au format un cuplu de vis. Tatonau perfecţiunea cu o expresivitate amuţitoare. Nureyev era fascinat de ea, Fonteyn era inspirată de el.
În 1955, Margot Fonteyn s-a căsătorit cu Roberto E. Arias, un panamez flamboaiant, trăitor frenetic, caracterizat drept playboy de anumite publicaţii, deşi, dacă rămînem oneşti, omul era mai mult decît atît. Arias era fiul unui fost preşedinte al micii dar nervoasei Republici Panama, iar cei obişnuiţi să descifreze complicatele genealogii politice ale Americii Latine spun că alţi trei bărbaţi din familia sa au ocupat, pentru intervale de timp diferite, fotoliul suprem în ţara lor. Toată viaţa lui, Arias a pendulat pasional înte avocatură, diplomaţie şi politică. În 1964 a fost ales în Adunarea Naţională şi, două luni mai tîrziu, a fost împuşcat de un amic în urma unei dispute politice, la un colţ de stradă. A fost serios rănit, a stat în spital un an şi jumătate şi şi-a petrecut tot restul vieţii paralizat, într-un scaun. A murit în 1989. Biografii par de acord că tentativa de asasinat din 1964 nu a schimbat mare lucru din personalitatea lui Roberto Arias. Pînă la moartea sa, sublima lui soţie era mereu dublată de adoratoare resemnate cu rolul de amantă. Se cunoaşte cel puţin un caz dramatic: o anume doamnă, mereu prezentă în anturajul lui Arias, a fost în asemenea măsură devastată de vestea morţii sale, încît s-a sinucis chiar în aceeaşi zi cerînd să fie înmormîntată odată cu el. Arias pare să fi fost un personaj coborît din realismul magic sud-american. Turbionul politic al destinului panamez al lui Roberto E. Arias a atras-o şi pe Margot Fontayn.
Despre episodul petrecut în noaptea de 26 aprilie 1959, se ştia cîte ceva de cînd s-a produs. Arias împreună cu Fonteyn au fost actorii principali ai unei tentative de lovitură de stat împotriva preşedintelui panamez Ernesto de la Guardia Navarro, de pe urmă căreia ea a fost arestată pentru 24 de ore în Panama şi apoi expluzată, iar el a găsit refugiu în Amabada Braziliei din Panama City unde a petrecut două luni pînă cînd i s-a permis să iasă din ţară. De asemenea, se zvonea încă din acele zile că lovitura de stat a fost sprijinită cu trupe şi armament de Fidel Castro, dar a fost zădărnicită cu sprijin american. În 2009 s-au desecretizat unele dosare din arhivele spionajului britanic şi, astfel, o lumină tare a fost aruncată asupra evenimentelor. Astfel, în ianuarie 1959, Margot Fonteyn şi Roberto Arias l-au vizitat pe Fidel Castro pentru a stabili detaliile planului. În ziua stabilită (26 aprilie), Fonteyn şi Arias au plecat cu yahtul lor într-o plimbare lungă, pe care au anunţat-o autorităţilor porturare panameze drept „relaxare şi pescuit”. În realitate, toată noaptea care a urmat yahtul a acostat în diverse puncte de pe coastă, de unde a preluat şi a distribuit arme, transportînd, chiar, grupuri de rebeli dintr-un loc în altul. Cînd, spre ziuă, era clar că lovitura de stat eşuase, Fonteyn a revenit în port cu yahtul fără Arias, care fusese preluat de rebeli spre a fi ferit de represiune. Cum anume a ajuns la Amabasada Braziliei, rămîne un mister pînă astăzi. Margot Fonteyn a fost pe loc arestată. Ambasadorul britanic din Panama City a fost convocat urgent la poliţie, pentru a lua act de starea de arest a faimoasei sale conaţionale, conform uzanţelor. Raportul diplomatului britanic, desecretizat şi el, este savuros. Redactat într-un limbaj astăzi dispărut de prin cancelariile occidentale, tipic unui diplomat britanic de şcoală veche, raportul descrie perfect situaţia. În rapot, se spune că Margot Fonteyn - la acel moment era deja Comandor al Ordinului Imperiului Britanic - era extrem de surescitată şi încerca să şoptească ambasadorului ceva ce ofiţerul de poliţie prezent nu ar fi trebuit să audă. Aceste încercări ale artistei enervau pe toată lumea, dar mai ales pe ofiţer. Ambasadorul precizează că a descurajat-o imediat şi că, după părerea lui, diva avea un comportament cu totul nepotrivit contextului în care se afla. Voi cita doar o frază din acest raport, lăsînd-o în limba engleză pentru a nu-i pierde din savoarea demnă a unui diplomat british: „Her conduct has been highly reprehensible and irresponsible to a degree”. Ajunsă la Londra cîteva zile mai tîrziu, Margot Fonteyn îl vizitează pe John Profumo, politican britanic aflat în legături stabile cu serviciile de spionaj britanice, care va mărturisi peste ani că a privit cu umor relatările aventurii politice ale marii balerine. La fel, păstrez engleza relatării pentru a nu diminua gustul: „I had to pinch myself several times during her visit to be sure I was not dreaming the comic opera story she unfolded”.
Margot Fonteyn a murit în februarie 1991, în vila ei din Panama. Printre altele, a lăsat în autobiografia ei o reflecţie splendidă: „Life offstage has sometimes been a wilderness of unpredictables in an unchoreographed world”.
Recomandările noastre
