Autorităţile germane avertizează că valul al treilea al epidemiei ar putea fi cel mai grav de până acum. În opinia experţilor din sănătate numărul de infectări pe zi va atinge o cifră peste așteptări.
Al treilea val al epidemiei de COVID-19 în Germania ar putea deveni cel mai grav de până acum, nefiind exclus să se ajungă la 100.000 de cazuri noi de infectare pe zi. Este declaraţia pe care a făcut-o vineri președintele Institutului Robert Koch (RKI), potrivit celor relatate de Reuters.

„Există semnale clare că acest val va fi mai rău decât primele două”, a mai declarat Lothar Wieler, îndemnându-i pe germani să rămână acasă în timpul Paştelui. „Ne aşteaptă câteva săptămâni foarte dificile”, a adăugat preşedintele institutului german.

Avertismentul experţilor din sănătate! Valul trei al pandemiei ar putea fi cel mai grav

În aceeaşi conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, a fost de părere că Germania se află în fazele finale ale maratonului pandemic, dar a avertizat că sistemul sanitar al ţării şi-ar putea atinge limitele în luna aprilie.

Mai mult, vineri au fost anunţate 21.573 de cazuri noi de infectare şi 183 de decese.

Ministrul Spahn a mai informat că de la miezul nopţii de luni spre marţi intră în vigoare decizia prin care toţi pasagerii curselor aeriene spre Germania vor fi obligaţi să prezinte un test negativ la coronavirus.

Noi măsuri care se cer în Germania

Ministrul Jens Spahn le-a cerut autorităţilor locale să aibă o abordare mai flexibilă în campania de vaccinare, de exemplu prin oferirea dozelor de vaccin nefolosite în weekend oricărei persoane care a trecut de 70 de ani.

În Germania creşte frustrarea faţă de ritmul insuficient de rapid al programului de imunizare. Aproximativ 10% dintre locuitori au primit cel puţin o doză de vaccin, dar procentul rămâne mult sub cele înregistrate în ţări ca SUA, Marea Britanie sau Israel, informează Agerpres.