Austriecii şi americanii investesc în vestul ţării

Austriecii şi americanii investesc în vestul ţării

Bihor. O companie din Austria intenţionează să amenajeze un complex turistic şi de agrement, în valoare de 150 de milioane de euro, pe păşunea comunelor Toboliu şi Girişu de Criş. Proiectul cuprinde terenuri de golf, fotbal şi tenis, un complex de călărie, hoteluri, un centru spa şi un aquapark. „Însă, de un an de zile, lucrările sunt blocate de birocraţ ie. Consiliul Local Girişu de Criş trebuia să se asocieze în această afacere şi să dea o parte din teren. Între timp, a fost înfiin- ţată comuna Toboliu, iar acum terenul respectiv se află pe proprietatea acesteia şi, ca să începem lucrările, trebuie să aşteptăm să fie trecut terenul pe noua comună“, susţine avocatul firmei, Cosmin Vidican. Pe de altă parte, primarul din Toboliu, Pavel Maier, spune că vineri sau luni se va întruni Consiliul de la Girişu de Criş şi vor face demersurile pentru a se asocia cu firma austriacă. Arad. O companie românoamericană va construi în zona industrială de la Nădlac o fabrică de biodiesel, o zonă de servicii, care va cuprinde o staţie de carburanţi, un hotel, două parcări şi un supermarket, şi câteva hale industriale destinate producţiei de semifabricate şi componente pentru autoturisme. „Fabrica de biodiesel va avea 11,8 hectare şi va oferi, într-o primă fază, 150 de locuri de muncă. Materia primă va fi asigurată de producătorii agricoli regionali“, explică primarul din Nădlac, Vasile Ciceac. Lucră- rile ar urma să înceapă în această vară, iar fabrica va fi finalizată anul viitor. Cele trei investiţii ale firmei Rom Divers Auto, deţinută de omul de afaceri cu cetăţenie americană Ştefan Varo, ajung la 20 de milioane de euro şi vor crea peste 600 de locuri noi de muncă.

Mureş. Compania imobiliară Plaza Centers a cumpărat un teren de 31.000 de metri pătraţi în centrul oraşului Târgu-Mureş, pe care va construi un centru comercial. Complexul va fi construit în apropiere de drumul care leagă Târgu- Mureş de Cluj-Napoca şi Alba- Iulia şi va costa în jur de 75 de milioane de euro. Centrul comercial va avea o suprafaţă închiriabilă de 32.000 de metri pătraţi, incluzând 2.600 de metri pătraţi pentru birouri şi 1.000 de locuri de parcare.

Ne puteți urmări și pe Google News