După succesul de la Europene, gimnastele tricolore au petrecut modest.
La 15 ani, Larisa Iordache a devenit atracţia lotului naţional feminin de gimnastică. La CE, micuţa sportivă a câştigat medalia de aur la sol şi pe cea de argint la bârnă.
Sportiva despre care Nadia Comăneci a spus că are o formidabilă stăpânire de sine a povestit ce au însemnat primele mari victorii ale carierei.
"Am mai participat la trei concursuri, aşa că eram obişnuită. A fost bine, sper să fie şi mai bine la Olimpiadă. Vreau să reeditez acolo aceste reuşite", a spus Larisa.
Sportiva a vorbit şi despre viaţa pe care o duce zi de zi la lotul naţional.
"Am parte şi de nişte colege extraordinare şi de nişte antrenori care pentru mine sunt a doua familie. M-am obişnuit să fiu departe de părinţi. Eu sunt puternică şi am mare încredere în mine. Mama mi-a dat o iconiţă şi mă rog mereu la ea".
După victoriile de la Bruxelles, fetele au avut parte şi de un scurt moment de relaxare.
"Am ieşit la un restaurant şi ne-am permis să mâncăm o pizza. Nu se întâmplă asta prea des", a povestit Larisa. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/B6346ao2-rc?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiţi şi:
- Gimnastele au redeschis "fabrica de medalii"