O familie din judeţul Timiş, se chinuie de 16 ani să restituie statului un teren care i-a fost atribuit din greşeală. Dorina Opronescu, din Lugoj, a ajuns, săptămâna aceasta, până la prefectul de Timiş, explicându-i exasperată că de 16 ani se chinuie să scape de proprietatea ilegală.
Dorina Opronescu povesteşte că, la începutul anilor ´90, a făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 1,88 de hectare de teren pentru care avea acte doveditoare. Însă, în 1995, după ce a semnat procesul verbal de repunere în posesie şi a primit titlul de proprietate, a văzut că a primit 3,6 hectare de teren. “Oamenii au cerut de atunci să le fie dat doar terenul pe care-l ceruseră, nu mai mult. Ani de zile s-au dus la primărie, dar toţi le-au spus să fie bucuroşi că au primit mai mult şi să lase situaţia aşa. La un moment dat, primarul nici nu-i mai primea în audienţă. Puteau să-şi ia şi subvenţie pentru teren pe toată suprafaţa că aveau titlu de proprietate, dar nu au făcut-o", explică prefectul Mircea Băcală. Primarul comunei, Iosif Barboni, e puţin supărat că femeia a juns până la prefect. "Care e problema?", a replicat acesta, spunând totuşi că problema se va rezolva, acum, că a devenit de notorietate publică. Prefectul de Timiş a anunţat că în prima şedinţă de fond funciar se va anula vechiul titlu de proprietate, urmând să emită un altul nou, pe suprafaţa reală.