Au fost stabilite regulile pentru slujbele de Sărbători. Ce trebuie să facă preoții și enoriașii
- Andreea Vlad
- 9 decembrie 2020, 15:09
Slujbele de Sărbători vor fi atipice în contextul pandemiei, deci vor avea un format adaptat. Guvernul a stabilit, alături de reprezentanții cultelor religioase, regulile ce trebuie respectate de credincioși.
Reprezentanții autorităților publice și reprezentanții cultelor religioase au participat la o întâlnire organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC), în cadrul căreia s-a stabilit conduita de Sărbători la nivelul măsurilor de protecție în timpul slujbelor religioase. Obiectul întrunirii îl reprezintă cooperarea la nivelul deciziilor de control al pandemiei care sunt luate în această perioadă a Sărbătorilor. Noile reguli au fost gândite astfel încât să răspundă atât nevoilor de protecție a sănătății publice, cât și nevoilor spirituale ale credincioșilor.
Preoții, exceptați de la purtarea măștii de protecție în timpul slujbelor
Consilierul prezidențial pentru cultură, culte și minorități naționale Sergiu Nistor, secretarul general al Guvernului Antonel Tănase, secretarul de stat Horațiu Moldovan din cadrul Ministerului Sănătății și secretarul de stat pentru Culte Victor Opaschi au luat parte la discuții. Unul dintre amendamentele anunțate stipulează faptul că preoții nu sunt obligați să poarte mască la slujbe, însă obligația se menține în continuare pentru credincioși, potrivit B1.
Bisericile vor avea „agenți” care vor controla enoriașii
Ca o noutate, în lăcașurile religioase vor activa și o serie de "agenți speciali", însărcinați să controleze dacă regulile de protecție sunt respectate de către enoriași în timpul slujbelor sau al altor întruniri religioase.
Iată principalele reguli ce trebuie respectate în timpul slujbelor, stabilite de autorități:
- Activitățile religioase pot avea loc în interiorul, în exteriorul lăcașului de cult sau simultan, cu respectarea distanței minime de siguranță de 2 metri în interiorul lăcașului de cult și 1,5 metri în exteriorul lăcașului de cult.
- Persoanele care participă la activitățile religioase trebuie să-și dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool.
- Atât în interiorul cât și în exteriorul lăcașurilor de cult și în locațiile unde se organizează activități religioase, este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul.
- Copiii minori pot sta lângă părinți în locuri special amenajate în interiorul sau exteriorul lăcașului de cult, cu respectarea distanței minime de siguranță față de ceilalți participanți.
- Pentru personalul de cult (clerical și neclerical) nu este obligatorie purtarea măștii de protecție în timpul oficierii slujbelor religioase.
- Personalul de cult (clerical sau neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de respectarea de către participanți a distanței minime de siguranță, a purtării corespunzătoare a măștii la slujbele religioase cu caracter comun (public).
- Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de dezinfectarea periodică a obiectelor sau suprafețelor frecvent atinse în timpul activităților religioase (mânerele ușilor, balustrade, scaune etc.).