Atacuri sub centură în PSD Buzău

Atacuri sub centură în PSD Buzău

CANDIDATURI. Liderii filialei PSD Buzău s-au atacat reciproc după ce n-au reuşit să se înţeleagă în privinţa candidaturilor pentru alegerile parlamentare.

Prim-vicepreşedintele PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, a anunţat că nu mai participă la conferinţele de presă ţinute de preşedintele organizaţiei, senatorul Ion Vasile. El a fost acuzat de Vasile că a facilitat tranzacţii de zeci de milioane de euro cu terenurile de la marginea oraşului, pe care el le consideră suspecte. Conflictul dintre cei doi a izbucnit după ce Boşcodeală a declarat că-i va susţine în competiţia pentru un mandat de deputat pe viceprimarul oraşului, Marcel Ciolacu, şi pe omul de afaceri Gabriel Mihalaşcu, cei doi nefiind însă între preferaţii senatorului.

Ne puteți urmări și pe Google News