50 de familii trebuiau strămutate încă din 2008, dar autoritățile abia acum pregătesc licitația pentru construirea locuințelor.

Câteva zeci de familii din Ocnele Mari, ale căror gospodării se află în zona de risc a Câmpului I de sonde, nu au fost nici acum strămutate, deși specialiștii au avertizat că există pericolul ca fosta mină să se prăbușească, așa cum s-a întâmplat în 2001 la Câmpul II de sonde. La fel ca și atunci, autoritățile locale au amânat strămutarea localnicilor până când s-a produs dezastrul, deși fondurile necesare au existat în ambele cazuri. „Se vor inunda niște curți, nimic mai mult”

Mai mult decât atât, autoritățile locale din Ocnele Mari mizează pe faptul că istoria din 2001 nu se poate repeta. „Eu nu cred că va mai fi ce a fost în 2001. Cei de la Conversim au construit un al doilea baraj de retenție, sigur nu se va mai întâmpla catastrofa din 2001. Se vor inunda niște curți, nimic mai mult. Oamenii nu au de ce să-și facă griji. Nu vreau să mă pun de-a curmezișul, dar asta este ultima strămutare care se mai face în Ocne”, susține primarul Petre Iordache.

Deși, în 2006, guvernul a alocat fondurile necesare pentru strămutarea celor 50 de familii, a mai durat doi ani până când autoritățile județene au trecut un teren din cartierul Copăcelul, Râmnicu-Vâlcea, în proprietatea Primăriei Râmnicu-Vâlcea.

Iar licitația pentru desemnarea constructorului a fost contestată la sfâr șitul lui 2008 și va fi reluată într-o săptămână, în condițiile în care casele ar fi trebuit finalizate anul trecut.

„Nu putem ști exact ziua, dar știm sigur că va cădea tavanul cavernei. Din planșeu cad frecvent între 8.000 și 16.000 de metri cubi de steril”, apreciază inginerul geolog Tiberiu Constantinescu.

Autorități luate prin surprindere

Situația de acum pare trasă la indigo după evenimentele din 2001, când Câmpul II de sonde s-a prăbușit, iar 123 de familii au fost strămutate în regim de urgență, deși un plan de strămutare exista încă din 1998-1999. Satul Țeica stătea deasupra unei caverne uriașe, în subteran fiind, la momentul respectiv, nu mai puțin de 4 milioane de metri cubi de saramură.

„Am fost avertizați că se va produce cataclismul. Guvernul a făcut un plan de strămutare încă din anii 1998- 1999, însă lucrurile s-au tergiversat pentru că nimeni nu anticipa dezastrul la adevărata lui amploare”, își amintește viceprimarul Constantin Lăzăroiu, cel care a ocupat funția de primar în perioada 1996-2000.

La începutul lui 2001, primăria a primit prin HG 10 miliarde de lei vechi pentru strămutarea în regim de urgență a 22 de familii din satul Țeica, iar aceasta a întocmit lista familiilor ce urmau să se mute.

După luni întregi de căutări, autoritățile au găsit un teren stabil pe care să construiască locuințele. „Cele două proprietare nu au vrut nici în ruptul capului să vândă. Au crescut prețul de la 3 la 7 euro și apoi la 10 euro pe metru pătrat. Atunci, premierul Adrian Năstase ne-a cerut să facem rost de teren gratis. Când a început prăpădul, noi încă mai încercam să găsim teren”, susține Gheorghe Radu, primarul din perioada 2000-2008.

DEZASTRUL DIN 2001

„Am trăit momente de coșmar” Localnicii din satul Țeica susțin că habar n-au avut că ar fi putut să se mute înainte ca dezastrul să aibă loc. „Nu ne-a spus nimeni nimic niciodată. Habar nu am avut că s-a făcut un plan de strămutare cu mult înainte de prăbușirea minei. Probabil că nu au avut interes să ne spună, să ne informeze. Am fost luați prin surprindere și am trăit momente de coșmar”, povestește Andrei Marin, strămutat din satul Țeica. În septembrie 2001, caverna din Câmpul II de sonde s-a prăbușit, iar din subteran au ieșit sute de mii de metri cubi de saramură. Opt gospodării au căzut în gol 50 de metri și zeci de case au fost distruse de inundații. Hectare întregi de livezi și terenuri agricole au fost înghițite de pământ, iar 123 de familii au fost strămutate în regim de urgență. Dezastrul însă nu s-a oprit aici, ci a continuat și trei ani mai târziu, când satul Țeica a fost ras de pe fața pământului. Iar faptul că au existat fonduri pentru strămutarea localnicilor nu pare să fi ajuns la urechea tuturor factorilor de decizie din județ. „Este pentru prima dată când aud că au existat bani pentru strămutare înainte de prăbușirea cavernei”, afirmă Anuța Handolescu, subprefectul de Vâlcea. Deversările de saramură din 2004 și 2005 nu au atins însă terenul de patru hectare pe care autoritățile l-ar fi putut cumpăra încă din anul 2001. „Îmi pare rău că nu am știut să mă impun la vremea respectivă și să mut oamenii de acolo”, spune Radu Gheorghe. Ulterior, statul a cheltuit peste 1.500 de miliarde de lei vechi pentru strămutarea și despăgubirea popu la ției afectate de la Ocnele Mari, pră bu șirea controlată a cavernei, construirea de baraje și regularizarea râului Sărat.