Armata israeliană a plecat din Gaza

Armata israeliană a plecat din Gaza

Militarii israelieni şi-au încheiat astăzi retragerea din Fâşia Gaza şi au pus astfel punct ofensivei lor împotriva Hamas, începute pe 27 decembrie, a anunţat un purtător de cuvânt militar, relevă AFP.

„Ultimul soldat a părăsit Fâşia Gaza în această dimineaţă, dar armată rămâne desfăşurată la graniţă pentru a face faţă oricărei eventualităţi”, a mai spus el.

Luptele din Gaza au încetat în această duminică după ce atât Israelul, cât şi Hamas, au decretat încetarea focului. Armata israeliană a început apoi să se retragă gradual din Fâşie.

Peste 1.300 de palestinieni au fost ucişi în ofensiva israeliană, cea mai vastă întreprinsă de statul evreu în Gaza.

Ne puteți urmări și pe Google News