Originară din Haiti, femeia ăși strigă durerea solicitând ajutor pentru a-și salva fiul, care se află într-unul din centrele pentru migranți din Mexic. „Fiul meu este bolnav. Am suferit foarte mult. Nu ne-am dat mâncare, nu este apă potabilă. Vă rog să mă ajutați. Am doi băieți de un an și patru luni și de cinci ani. Vă rog să mă ajutați. Fiul meu moare”, este apelul disperat al unei femei din Haiti care a declarat că se află în centrul pentru migranți de aproape 10 zile. Femeia susține că a fost împiedicată să plece de membrii Gărzii Naționale și de Poliția Federală. Ea spune că se simte ostatecă, ca într-un centru de detenție.

Sute de migranți din Africa, Cuba și Haiti s-au revoltat și au încercat să evadeze dintr-un adăpost situat în sudul Mexicului, din cauza condițiilor precare. Gardienii și poliția au intervenit pentru a-i opri. 

Este pentru a treia oară când persoanele din centrul Feria Mesoamericana încearcă să evadeze, denunțând condițiile inumane în care sunt practic încarcerați. Centrul pentru migranți Feria Mesoamericanasuferă de lipsa de resurse elementare, oamenii trăind aici în niște condiții mizere, notează Daily Mail.