
Campion mondial cu Italia, în 1982, fostul mijlocaş al echipei Fiorentina susţine că "Briliantul" mai are un cuvânt de spus în fotbal.
Giancarlo Antognoni (58 de ani), campion mondial cu naţionala Italiei în 1982, a făcut o scurtă vizită în România. Fostul fotbalist a participat la o recepţie găzduită de Ambasada Italiei de la Bucureşti, cu prilejul Zilei Naţionale a statului peninsular. Coleg de generaţie la naţională cu Paolo Rossi, Dino Zoff sau Roberto Bettega, Antognoni a evoluat la clubul Fiorentina şi a dat peste români de două ori. Urmărit de coşmarul Universitatea Craiova În sezonul 1973-1974 al Cupei UEFA, formaţia din Firenze a fost eliminată de Universitatea Craiova (scor 0-0 şi 0-1). În aceeaşi competiţie, în stagiunea 1982-1983, oltenii eliminau din nou Fiorentina (1-0 şi 1-3). Campionul mondial deplânge starea critică în care a ajuns fotbalul italian. În această săptămână, autorităţile din "Cizmă" au demarat o acţiune de mare amploare ce vizează persoanele implicate în trucarea meciurilor, pentru pariurile sportive. "E un paradox că am ajuns campioni" "Scandalul ăsta nu face deloc bine imaginii competiţiei. Fenomenul a luat amploare şi trebuie stopat urgent. În momentul în care competiţia nu se mai dispută pe teren, spectatorii îşi pierd interesul. Ei nu pot fi păcăliţi la infinit", ne-a declarat fostul mare jucător. Curios este faptul că, în 1982 şi în 2006, ani în care Italia a devenit campioană mondială, fotbalul din "Cizmă" s-a confruntat cu alte două mari scandaluri de corupţie. "Da, e un paradox că am ajuns campioni mondiali şi în 1982, dar şi în 2006. Dar am câştigat în pofida scandalurilor, nu datorită lor. Ar fi fost mai bine pentru fotbalul italian să nu fie băgat în aşa ceva", spune Antognoni, care este rezervat în privinţa şanselor "Squadrei Azzurra" de a se impune la Euro 2012. "Am cunoscut forţa fotbalului românesc" "Italienii au o vorbă: Nu e doi fără trei! Conform principiului, ar trebui să ne iasă şi a treia oară. Va fi foarte greu. Starea de spirit a naţionalei este destul de proastă", zice Antognoni, care nu este de acord cu Mario Monti, premierul Italiei, cel care a propus ca fotbalul din "Cizmă" să fie suspendat 3 ani. "Nu asta e soluţia. Nu poţi răpi bucuria oamenilor. Cu mafia pariurilor se poate lupta şi altfel. Problema e că sunt bani mulţi la mijloc şi tentaţii pe măsură", este pesimist Giancarlo.
Unul dintre marii jucători ai Fiorentinei, Antognoni l-a cunoscut bine pe Adrian Mutu. Campionul mondial este printre puţinii care mai cred în "Briliant".
"L-am apreciat întotdeauna pe Mutu. E un jucător care şi-a etalat multe din calităţile sale. A avut şi probleme, dar dacă vrea, poate renaşte până la nivelul la care a fost în trecut. Cred că Adi Mutu nu e terminat", a declarat Antognoni, care este la curent cu ultimele noutăţi din fotbalul românesc.
"Ştiu că naţionala voastră a bătut Elveţia. Aveţi perspective bune. Ştiu că în ultimi ani nu aţi mai putut construi o reprezentativă redutabilă, aşa cum era pe vremea lui Hagi. Am cunoscut forţa fotbalului românesc. Nu am uitat de echipa din Craiova, care a eliminat de două ori Fiorentina din cupele europene", a încheiat italianul.
"Mutu mi-a plăcut întotdeauna. A avut şi probleme în carieră, dar şi-a etalat şi calităţile. Dacă vrea, poate renaşte până la nivelul la care a fost în trecut."
GIANCARLO ANTOGNONI, campion mondial cu Italia
Cesare Prandelli: "Putem să nu ne prezentăm la Euro"
Cesare Prandelli, selecţionerul Italiei, trebuie să gestioneze un scandal uriaş, cu o săptămână înaintea debutului turneului final din Polonia şi Ucraina. Enervat pentru că fotbalul din Peninsulă a fost pus la zid din cauza ultimului scandal de corupţie, Prandelli a spus că "Squadra Azzurra" se poate retrage din competiţie.
"Dacă se va considera că pentru binele fotbalului Italia nu trebuie să meargă la Euro, eu nu am nicio problemă. Vom sta acasă. Avem şi lucruri mai importante", a spus, ironic, Prandelli.
Altfel, Gianluigi Buffon, titular în poarta naţionalei, este acuzat că a pariat ilegal sume de nivelul milioanelor de euro. Italia a câştigat Campionatul Mondial din 1982 fără să învingă în cele trei meciuri din grupe Citiți și:
- Italia, zguduită de blaturile la pariuri. Codrea recunoaște existența fenomenului!
- Nume noi pe lista pariurilor ilegale: Bonucci și Vieri! Chivu a jucat într-un meci trucat!