Andi Moisescu, declarații rare despre fiii săi și alegerile lor de viitor: Mi se pare spectaculos

Andi Moisescu, declarații rare despre fiii săi și alegerile lor de viitor: Mi se pare spectaculosAndi Moisescu. Sursă foto: Facebook

După un an de la divorțul de Olivia Steer, Andi Moisescu vorbește despre ceea ce a rămas neschimbat în viața sa: relația cu cei doi copii. Juratul de la Românii au talent a declarat, în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei, cum arată parcursul fiilor săi, ce alegeri fac și ce îl surprinde cel mai mult la generația lor.

Andi Moisescu: Cel mare are deja job în timpul facultății

Andi Moisescu povestește că cei doi fii ai săi se află în etape diferite ale vieții, dar fiecare își construiește identitatea cu seriozitate și responsabilitate: „Cel mare a reluat facultatea, iar cel mic e în clasa a 11-a. Anul ăsta unul face 18 ani, celălalt 20”, spune prezentatorul.

Cel mare a reluat facultatea și este orientat spre zona de administrarea afacerilor, reușind deja să îmbine studiile cu un loc de muncă.

„Cel mare, deocamdată, e în zona de administrarea afacerilor și deja are și job în timpul facultății: lucrează în zona de HoReCa, adică industria ospitalității”, a povestit Andi Moisescu pentru evz.ro.

Cel mic este încă elev, în clasa a 11-a, însă începe să contureze o direcție foarte clară pentru viitor. Deși diferența de vârstă dintre ei este de doar doi ani, alegerile lor de viitor par deja a fi conturate. Pentru Andi Moisescu, faptul că fiecare își caută drumul fără presiune este un aspect important.

Pasiunea pentru ingineria auto, o moștenire neașteptată

Cea mai mare surpriză a venit însă din partea fiului mai mic, care a început să dea semne clare de pasiune pentru ingineria auto.

„Cel mic mi-a dat ultimele semne că e foarte pasionat de tot ce înseamnă ingineria auto, ceea ce mi s-a părut absolut spectaculos”, mărturisește Andi Moisescu.

Există și o legătură emoțională puternică în spatele acestei pasiuni.

„Bunicul meu era mega pasionat de această industrie și a apucat să petreacă ceva timp cu el”, spune prezentatorul. Totuși, adevărata scânteie pare să fi fost Formula 1. „Pasiunea lui cred că a plecat de la Formula 1, unde este o enciclopedie ambulantă. Întotdeauna mă uit la Formula 1 cu el și are răspunsuri la fiecare întrebare”, povestește Andi Moisescu.

Obiceiul de a urmări cursele împreună a devenit un ritual, iar discuțiile lor depășesc cu mult nivelul unui simplu hobby. Prezentatorul se declară fascinat de pasiunea fiului său care a pornit de la o simplă curiozitate.

Andi Moisescu și copiii săi

Andi Moisescu și copiii săi. Sursă foto: Facebook

Andi Moisescu observă cu interes schimbarea noilor generații

Andi Moisescu a mărturisit că în contextul schimbărilor de mentalitate a generațiilor de azi, alegerea fiului său a fost cu atât mai surprinzătoare:

„Tinerii din ziua de azi visează antreprenorial și visează să își facă o afacere”, spune el. În acest context, alegerea fiului său capătă o semnificație aparte: „iar în lumea asta cel mic a venit și a zis: inginerie auto”.

Prezentatorul recunoaște că pasiunea fiului său s-a conturat natural. „Nu știu de unde a dezvoltat pasiunea asta. În urmă cu doi ani îmi aduc aminte că a venit la mine să mă întrebe dacă poate să își facă un abonament la Formula 1. Îl fascinează pe el asta. Mi se pare tare!”, spune Andi Moisescu.

5
2