ANAF publică o nouă „listă a rușinii”. În ce condiții pot fi șterși de pe listă datornicii

ANAF publică o nouă „listă a rușinii”. În ce condiții pot fi șterși de pe listă datorniciiANAF. Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a anunțat că în octombrie va face publică o nouă listă cu toți datornicii care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale în T3 2022, fiind vizate și companiile care nu și-au plătit îndatoririle fiscale tot pentru aceeași perioadă.

Această așa-zisă „listă a ruşinii” a fost reglementată în baza Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 558/2016, referitor la Procedura de publicare a listelor debitorilor care au obligaţii fiscale restante, dar şi la cuantumul obligaţiilor în cauză.

ANAF va publica lista rușinii pentru T3 2022

Aceste îndatoriri fiscale din T3 2022 cuprind lunile iulie - septembrie 2022, pe listă fiind trecute și companiile care au datorii fiscale mai mari de 100.000 de lei și care, conform Ordinului Ministerului Finanţelor Publice (MFP) nr. 558/2016, au de achitat astfel de obligații fiscale.

ANAF a informat că în elaborarea listei cu datornici nu au fost luate în calcul sumele de rambursat sau de restituit, asta pentru că art. 162 din Legea nr. 207/2015 referitor la Codul de procedură fiscală nu stipulează o astfel de măsură. Astfel, lista cuprinde obligaţiile fiscale restante totale care trec de plafoanele:

  • 500.000 lei pentru debitorii care au calitatea de mare contribuabil;
  • 250.000 lei pentru debitorii care au calitatea de contribuabil mijlociu;
  • 100.000 lei pentru alte categorii de debitori, inclusiv persoanele fizice care au obligaţii fiscale restante şi din desfăşurarea de activităţi economice în mod independent sau care prestează profesii libere;

Eliminarea de pe listă, posibilă doar după achitarea obligațiilor fiscale restante

Tot ANAF a anunțat că va modifica „în termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale datorate, organul fiscal central operează, din oficiu, modificările pentru fiecare debitor care şi-a achitat aceste obligaţii, în sensul eliminării din liste”.

„Datele cu caracter personal conținute de lista privind obligațiile fiscale restante au fost colectate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală în conformitate cu prevederile legislației naționale ce reglementează domeniul specific de activitate. Scopul prelucrării prin publicare este îndeplinirea obligației legale ce îi revine în conformitate cu art. 162 din Codul de Procedură Fiscală”, a transmis ANAF.

Datoriile vor apărea pe această listă publică până când ele vor fi achitate. Firmele nu trebuie să urmeze vreo procedură specială. Vor fi șterse de pe lista rușinii dacă își vor achita restanțele, a informat ANAF.

Ne puteți urmări și pe Google News