La aproape opt decenii distanţă de la raptul URSS-ului, Ambasada rusă la Bucureşti a postat pe pagina de Facebook a instituţiei un mesaj în care relativismul istoric – cu care de altfel misiunea diplomatică rusească a mai „jonglat” şi cu alte ocazii – abundă după acelaşi tipar revizionist din textul utimatumului din iunie 1940.

Într-o postare pe Facebook, pe contul oficial deținut de Ambasada rusă, apare astăzi un text cu titlul:

Anul 1940 în Basarabia: astfel a fost în realitate…

În urmă cu 79 de ani, Guvernul URSS, care nu a recunoscut niciodată aderarea Basarabiei la Regatul România, a trimis Guvernului român o notă, oferind „în scopul de a restabili dreptatea, să se procedeze împreună cu România pentru soluționarea imediată a problemei revenirii Basarabiei la Uniunea Sovietică“. După ce s-a pronunțat acordul părții române de a-și retrage trupele la 28 iunie 1940, Armata Roșie a intrat nestingherit pe teritoriul Basarabiei și a Bucovinei de Nord.

Analizând, în prezent, motivele care au adus omenirea la tragedia fără precedent al celui de-al Doilea Război Mondial, precum și lecțiile trase din acesta, ne permitem să afirmăm că o interpretare eronată a evenimentelor din vara anului 1940 în Basarabia l-a împins pe dictatorul I.Antonescu la decizia care s-a dovedit cu timpul una aproape fatală pentru România, și anume „să se poziționeze pe latura incorectă a istoriei", prin aderarea la invazia Germaniei naziste în URSS. Consecințele acestui "calcul strategic eronat ", din păcate, sunt, de asemenea, resimțite și în România modernă.

Este relevant de menționat că cererea sovietică pentru revenirea Basarabiei se bazează în totalitate pe normele de drept internațional din acea epocă, iar Protocolul de la Paris (de la 28.10.1920) cel notoriu, prin care foștii aliați ai Rusiei în cadrul „Antantei“, fără acordul ei, au recunoscut „suveranitatea România asupra teritoriului Basarabiei“, niciodată nu a intrat în vigoare datorită refuzului Japoniei de a-l ratifica.

Amintirile martorilor oculari și numeroasele fotografii care s-au păstrat de atunci arată că trupele sovietice au fost întâmpinate de populația locală cu bucurie și chiar exultare. La Varnița, Sîngerei, Mereni, Chetrosu, Todirești, Chirca, Calfa si alte localități prin care trecea drumul spre Chișinău, țăranii, de parcă urmând tradițiile unei nunți la țară, întindeau direct de-a curmezișul drumului mese cu vin și gustări, opreau coloanele militarilor și nu le permiteau să treacă până ce soldații nu gustau din merindele oferite.

Cum, oare, se poate explica acest lucru dacă, conform "experților" moderni ai istoriei relațiilor ruso-române, Basarabia a fost "ocupată" de URSS? În opinia noastră, o explicație foarte convingătoare a fost prezentată încă din 1924 într-o scrisoare către Ferdinand, Regele României, trimisă de 29 de senatori și deputați ai Parlamentului român, care reprezentau regiunea respectivă. În special, aceasta spunea: "Timp de șase ani, Basarabia este administrată într-un mod în care este imposibil să fie astăzi administrate chiar și coloniile negre din Africa… Actualul regim din Basarabia nu mai poate continua! Basarabia nu mai poate, nu mai vrea să-l îndure!" – scrie Ambasada rusă, pe Facebook

 

Adevărul istoric ”omis” de Ambasada rusă

 

S-au împlinit 79 de ani de la una dintre cele mai negre zile din istoria României: URSS ocupa, pe 28 iunie 1940, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa. O suprafaţă de 50.762 de kilometri pătraţi locuită majoritar de etnici români, transmite TVR Moldova. Textul ultimatumului sovietic de pe 26 iunie 1940 avea să devină un exemplu „standard” de falsificare a istoriei, precizându-se în mod mincinos că Basarabia era populată în principal de ucraineni.

„În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.”

URSS cerea partea de nord a Bucovinei, care „ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. şi populaţiei Basarabiei prin dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia”.

„Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a trecut în domeniul trecutului, iar situaţia internaţională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări, U.R.S.S. consideră necesar şi oportun ca în interesele restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice”, se mai arată în textul utimatumului care avea să parafeze raptul teritorial.

Decizia de acceptare a ultimatului sovietic şi de executare a unei „retrageri” (s-a evitat folosirea cuvântului „cedare”) din Basarabia şi Nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940. După cum este consemnat în jurnalul regelui Carol al II-lea, rezultatul votului a fost următorul:

– 6 voturi pentru respingerea ultimatumului: Ştefan Ciobanu, Silviu Dragomir, Victor Iamandi, Nicolae Iorga, Traian Pop, Ernest Urdăreanu

– 20 de voturi pentru acceptarea ultimatumului: Petre Andrei, Constantin Anghelescu,Constantin Argetoianu, Ernest Ballif, Aurelian Bentoiu, Mircea Cancicov, Ioan Christu, Mitiţă Constantinescu, Mihail Ghelmegeanu, Ion Gigurtu, Constantin C. Giurescu, Nicolae Hortolomei, Ioan Ilcuş (Ministru de război), Ion Macovei, Gheorghe Mironescu, Radu Portocală, Mihai Ralea, Victor Slăvescu, Gheorghe Tătărescu (prim ministru), Florea Ţenescu (şeful marelui Stat Major al Armatei)

– o abţinere: Victor Antonescu.

În teritoriile anexate a fost instaurat un regim sovietic de ocupaţie, opresiv şi represiv.