Există semnale mai clare decât erau în urmă cu trei luni că situaţia economică începe să se îmbunătăţească, a declarat comisarul european pentru Economie şi Politică Monetară, Joaquin Almunia.
"Unele bănci au raportat rezultate bune, peste aşteptări, piaţa de capital funcţionează mai bine, iar investiţiile guvernelor din fonduri publice încep să dea roade", a afirmat Almunia într-un interviu publicat de La Stampa, şi citat de Mediafax.
Banca britanică Barclays a anunţat ieri că este este optimistă în privinţa afacerilor din acest an, având în vedere performanţele înregistrate în primele luni.
Băncile trec pe profit
În plus, băncile americane Citigroup, Bank of America şi JPMorgan Chase au indicat că au revenit, de la începutul anului, pe profit.
Cu toate acestea, comisarul european a avertizat că programele guvernamentale de relansare economică sporesc deficitele bugetare, reducând astfel spaţiul de manevră pentru autorităţi.
Programe de susţinere
Impactul pe care l-au avut programele de susţinere a sistemelor bancare a fost mai evident în Marea Britanie şi Irlanda şi mai slab în Spania, a precizat Almunia.
Oficialul a adăugat că în sistemul bancar italian nu a apărut nevoia unor intervenţii masive.
Banco Popolare este, până în prezent, singura bancă din Italia care a anunţat că va apela la ajutorul guvernului.
Analiştii anticipează, însă, că şi alte instituţii de credit italiene vor recurge la măsuri asemănătoare în următoarele două săptămâni.
Oficialul consideră că autorităţile diferitelor state trebuie să ia măsuri de combatere a şomajului, însă acest fapt nu exclude şi implicarea Comisiei Europene.