Al şaselea simţ? Capacitatea creierului de a detecta câmpuri magnetice

Al şaselea simţ? Capacitatea creierului de a detecta câmpuri magnetice

Există oare al şaselea simţ? Un grup de cercetători americani care a efectuat studii asupra capacităţii noastre de a percepe câmpuri magnetice într-un laborator subteran susţine că da, acest nou simţ există şi ar putea fi important, chiar dacă încă mecanismul exact la baza acestei capacităţi nu a fost încă descifrat.

Existenţa unui al şaselea simţ a fost şi continuă să fie discutată atât de comunitatea ştiinţifică, cât şi de largul public. Iată că un studiu efectuat de către un grup de cercetători de la California Institute of Technology pare să dea un răspuns pozitiv: al şaselea simţ există şi nu are nimic de a face cu intuiţia sau alte capacităţi paranormale, ci cu capacitatea creierului de a detecta câmpuri magnetice. Multe animale au această capacitate; păsările de exemplu, dar şi anumite insecte. Păsările migratoare se pare că se bazează pe această capacitate pentru a se orienta în călătoriile extrem de lungi pe care le fac. Mecanismul precis care stă la baza capacităţii acestora de a detecta câmpul magnetic terestru, un câmp extrem de slab, nu este încă pe deplin cunoscut. Există două ipoteze: una conform căreia câmpul magnetic terestru ar acţiona la nivel atomic în anumite proteine, iar alta care susţine cum că în corpul păsărilor există celule care funcţionează precum mici busole. Celule, acestea din urmă, care conţin magnetita Fe3O4. Atunci când un câmp magnetic este aplicat asupra magnetitei  aceasta se va roti la fel ca acul unei busole ajutând păsările să se orienteze. Au însă şi oamenii capacitatea de a detecta mici câmpuri magnetice? Răspunsul la această întrebare este greu de dat, întrucât pentru a studia efectul unui câmp magnetic foarte redus asupra persoanelor este nevoie ca acestea să fie practic izolate de influenţe externe (alte surse decât cele studiate). Recent însă grupul de cercetători american de la California Institute of Technology condus de Joe Kirschvink a reuşit să realizeze un studiu experimental care dă un răspuns concret acestei întrebări întrucât cercetătorii au reuşit să izoleze  aparatul unde se efectuau măsurătorile faţă de câmpuri magnetice externe. A fost construită o cuşcă Faraday, din aluminiu, care elimină influenţele externe. În plus aceasta a fost instalată în subteran, două etaje sub nivelul solului. În această cameră izolată era studiată encefalograma diverselor persoane care erau supuse unor câmpuri magnetice controlate de cercetători. Aplicând un câmp magnetic asupra participanţilor la teste şi rotindu-l în diverse direcţii se măsură o scădere destul de bruscă în undele alfa ale creierului. Undele alfa sunt asociate procesului de elaborare de date din partea creierului – deci neuronii reacţionau în prezenţa câmpului magnetic. Ba mai mult, răspunsul creierului sosea cu câteva sute de milisecunde mai târziu decât variaţiile în câmpul magnetic şi acest fapt, susţin cercetătorii, sugerează un răspuns activ din partea creierului. Acest gen de efecte au fost observate atunci când câmpul magnetic a fost rotit în sens anti-orar sau în jos. Rotaţii în sens orar sau în sus nu produceau niciun fel de reacţie. Acest comportament ar putea fi explicat de polaritatea busolei noastre interne, chiar dacă nu este deloc clar cum anume au loc aceste procese. Acest studiu a fost efectuat asupra unui număr destul de redus de persoane, mai precis 24. Cercetătorii doresc să continue şi să aprofundeze aceste studii, asupra unui număr mult mai mare de persoane. Următorul pas va fi repetarea acestui experiment atât în Japonia, cât şi în Noua Zeelandă, cu obiectivul de a verifica dacă rezultatele obţinute sunt identice cu cele iniţiale sau nu. Scopul final este de a confirma descoperirea celui de-al şaselea simţ. Dacă într-adevăr oamenii au capacitatea de a detecta câmpuri magnetice, precum cel terestru, această capacitate ar putea reprezenta unul dintre primele simţuri care s-au format, întrucât orientarea în spaţiu este fundamentală pentru a supravieţui.

Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro