Petru Gavrilaş (36 de ani), bărbatul care a agresat în luna februarie un număr de 17 femei, înţepându-le cu un cuţit în fese sau coapse, în locuri publice din Iaşi, a fost trimis în judecată.
Atacurile au avut loc într-un interval de 24 de ore, iar victimele au vârste cuprinse între 17 şi 40 de ani. Una din ele şi-a retras deja plângerea penală formulată pentru lovire. Pentru prinderea lui Gavrilaş au fost mobilizate peste 300 de forţe de ordine. de altfel, bărbatul are la activ trei violuri şi a stat în închisoare opt ani şi jumătate, fiind eliberat condiționat în luna decembrie 2009. Expertiza psihologică a arătat că are discernământ şi o fire impulsivă, inhibată, cu tensiuni interioare manifestate prin agresivitate fizică.
Recomandările noastre