Agenţia Naţională Antidrog are un nou director

Agenţia Naţională Antidrog are un nou director

Începând cu 4 decembrie 2018, comisarul şef de poliție Constantin Negoiță este noul şef al Agenţiei Naţionale Antidrog. El făcea parte din colectivul ANA, încă din anul 2005, o dată cu înfiinţarea structurilor teritoriale ale acesteia, coordonând activitatea Centrului Regional de Evaluare și Prevenire Antidrog București II.

Ofiţer de carieră, Constantin Negoiță face parte din prima promoţie de poliţişti care au absolvit studiile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” după revoluţia din decembrie, urcând rând, pe rând treptele şi gradele profesionale, de la cea de ofiţer judiciarist, la şef birou, şef de secţie, ajungând până la actuala funcţie.

Se spune, însă, că noul şef al ANA nu era niciodată de găsit la centru. Fostul director, Sorin Oprea, demis în urmă cu două săptămâni, a dispus chiar un control la Centrul Regional de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog II Bucuresti condus de Costi Negoiţă.  

Chestorul Sorin Oprea a fost acuzat că nu a reuşit să demareze Strategia Naţională Antidrog, care a întârziat nejustificat aproape 800 de zile. La rândul său, Sorin Oprea a dat mereu vina pe administraţie.

Ne puteți urmări și pe Google News