„Ce se întâmplă este o rușine. Am cerut să merg în Germania, nu mi s-a permis. După 2 iunie cu Motreanu, Falcă și Busoi mă voi deplasa să văd ce se întâmplă. Statul trebuie să dea cu pumnul în masă. Nu trebuie să stai ca ghiocelul, cu capul plecat.

O rog pe Violeta (ministrul Muncii, plecat în Germania, n.red.) cu colegialitate, să depășească gardul, că s-ar putea să găseasca leopardul dupa gard. Să nu se ducă doar acolo unde este dusă. Or să încerce să o ducă în locurile unde condițiile de muncă sunt bune. Să stea Violeta în Germania până rezolvă problema. Nici să nu le zâmbească, să nu fie drăguță, e reprezentatul Guvernului unei țări care reprezintă ceva în Europa. Ei ne-au cerut ajutorul.

Violeta să se poarte ca un stăpân, nu ca o slugă, să fie puternică, să înțeleagă că dacă e puternică și își susține punctul de vedere ești respectat. Violeta să nu lase să fim umiliți. Intreaga Românie este umilită, nu doar cei de la muncă”, a declarat Rareș Bogdan, la Realitatea Plus.

Sparangheliștii, lăsați pe drumuri în Germania. Sute de persoane date afară abuziv

Sute de români plecați la cules de sparanghel în Germania, în plină pandemie de coronavirus, s-au trezit pe drumuri. Angajatorii nemți i-au dat, pe mulți dintre ei, afară, abuziv, profitând de contractele dubios încheiate.

După ce mai mulţi muncitori români au denunțat abuzurile făcute de angajatorii germani, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a solicitat un dialog cu Ministrul Afacerilor Externe pentru a discuta această problemă.

„Situația lor este complicată pentru că autoritățile nu au făcut nimic, în primul rând, ca să se asigure ce se va întâmpla în cazul în care vor exista incidente. Pentru că atunci când trimiți mii de muncitori sezonieri, din vina lor sau nu din vina lor, astfel de situații trebuiau prevăzute”, a spus un jurnalist care a stat de vorbă cu mulți dintre românii aflați la muncă în Germania, potrivit Antena 3.

Oamenii dați afară au primit preaviz de o zi, fără posibilitatea de a se întoarce în țară în aceeași zi, rămânând practic pe drumuri.