Acuzații grave la adresa DNA. Martorii din dosarul fostului polițist Dan Hosu susțin că au scris după dictare, de frică să nu fie arestați
- Mihai Soica
- 5 iunie 2023, 16:49
Curtea de Apel București l-a achitat pe data de 26 mai 2023, pe fostul polițist Dan Hosu, acuzat de trafic de influență și dare de mită. Dan Hosu a murit la începutul acestui an fără să afle că judecătorii i-au făcut dreptate. Evenimentul Zilei vă prezintă informații prezentate în decizia de achitare.
În motivarea deciziei Curții de Apel București, pronunțată în dosarul de apel care se referă la Dan Hossu, se arată lucruri incredibile.
Unul dintre martorii audiați a declarat că a fost presat de procurorii DNA să scrie sub dictare iar din acest motiv, pentru a nu fi reținut, a fost de acord.
Martorul a dezvăluit că procurorii DNA l-au șantajat cu expresia, ”ori semnezi, ori vei fi reținut. Toate aceste aspecte sunt consemnate în decizia Curții de Apel București.
”Precizez următoarele: în data de 2 martie 2016 m-am trezit cu mascații la domiciliul meu, la ora 06:00, am fost dus la parchet şi arestat preventiv timp de 6 zile, respectiv până când o instanţă a constatat abuzurile la care fusesem supus şi a dispus eliberarea mea de îndată. Acele 6 zile le-am petrecut în arestul IPJ Ilfov şi au fost traumatizante, încât mi-am jurat că nu voi retrăi această experienţă, o modalitate de evitare fiind chiar sinuciderea. (..) Peste 2-3 săptămâni m-am trezit din nou cu mascații la domiciliu, la aceeaşi oră, fiind condus la sediul unităţii de parchet, unde i-am văzut pe ceilalţi inculpaţi din prezenta cauză, eu fiind audiat ultimul. (...) în momentul în care am fost chemat la audiere împreună cu avocatul meu, procurorul mi-a spus că de regulă nu încheie acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, însă poate face o excepţie de această dată, dacă recunosc comiterea faptelor. Mi-a spus că în caz contrar voi fi reţinut, fapt ce m-a determinat să fiu de acord. Subliniez faptul că ultimul paragraf al declaraţiei date în calitate de suspect, în care indicam, că acest contract încheiat cu DAV a fost de fapt o recompensă pentru serviciile prestate de Hosu Dan, a fost dictat de către procuror, iar eu i-am spus că nu pot subscrie o asemenea declaraţie, întrucât nu aşa stau lucrurile, moment în care procurorul mi-a spus că <<ori semnez, ori voi fi reţinut>>”, a precizat martorul.
Luarea de mită care nu există
Curtea de Apel București a explicat și infracțiunea de dare de mită adusă fostului polițist Dan Hosu. În acest dosar a mai fost acuzat și un alt polițist respectiv Marian Cătălin Catarămă, acuzat de luare de mită.
Judecătorii de la Curtea de Apel București susțin că această faptă nu a existat, deoarece ea nu s-a produs în realitate niciodată. A fost vorba, despre cel mult o discuție, între doi prieteni și colegi de serviciu, de-a petrece câteva zile la mare.
”Reaudiat în faza cercetării judecătorești, inculpatul Cataramă Cătălin în legătură cu acuzația de luare de mită a arătat că la aproximativ o lună de zile după furnizarea informațiilor coinculpatului Hosu, acesta l-a invitat la un “șpriț“ la un building la mare și, întrucât la acel moment era implicat în mai multe activități, nu a vrut din complezență să refuze invitația, acceptând-o, dar neonorând-o. A precizat inculpatul că nu a refuzat direct participarea pentru că știa că vor urma reproșuri din partea coinculpatului și nu a vrut să îl supere, arătând totodată că nu a perceput această invitație ca pe o recompensă pentru furnizarea informațiilor și nici nu putea să o perceapă așa pentru că erau prieteni, se întâlneau la diverse evenimente. A arătat inculpatul că mai fusese invitat la alte evenimente la Sebeșel și refuzase, de aceea a precizat că a făcut trimitere la eventuale reproșuri din partea coinculpatului”, se mai arată în sentință.
Dan Hosu a fost achitat pe linie
Fostul polițist Dan Hosu a fost achitat de Curtea de Apel București, pentru toate cele patru acuzații pentru care a fost trimis în judecată, dintre care două mai grave, dare de mită și trafic de influență.
Hosu a murit la începutul acestui an, din cauza unei boli grave, după ce în permanență a spus că este nevinovat.