Acţionarii la prima mână ai Fondului Proprietatea, scutiţi de impozit

Acţionarii la prima mână ai Fondului Proprietatea, scutiţi de impozit

Românii despăgubiţi pentru proprietăţile de care au fost deposedaţi abuziv de fostul regim comunist cu acţiuni la Fondul Proprietatea (FP) le vor putea vinde pe Bursă, începând cu 25 ianaurie, fără niciun impozit. Iar costurile formalităţilor necesare pentru a le vinde pe piaţa reglementată sunt de sub 1% din valoarea acţiunilor, au declarat reprezentanţii Franklin Templeton, managerul FP.

"Costul total pentru vânzarea pe Bursă a acţiunilor este mult sub 1% din valoarea acestora", a declarat Mark Mobius, preşedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group, la o conferinţă de presă.

El a mai spus că este imposibil de previzionat care va fi evoluţia pieţelor şi preţul acţiunii FP, din momentul listării sale pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Profitul din vânzarea acţiunilor, taxat cu 16% Dana Mirela Ionescu, preşedintele Raiffeisen Capital & Management, a explicat că acţionarii la prima mână nu vor plăti niciun impozit atunci când îşi vor vinde acţiunile pe BVB. În schimb, cei care au cumpărat titluri FP de la persoanele despăgubite vor trebui să achite un impozit de 16% pe profitul realizat din vânzarea acţiunilor, a explicat ea.

Consorţiul condus de Raiffeisen Capital & Management a câştigat, în septembrie 2010, licitaţia pentru intermedierea listării FP pe Bursă.

Dana Mirela Ionescu estimează că, după ce acţiunile Fondului vor începe să fie tranzacţionate pe Bursă, lichiditatea acesteia se va tripla.

Ne puteți urmări și pe Google News