A intrat deja în vigoare! Anunț pentru cei fără certificat verde. Decizia se aplică de luni
- Ionel Sclavone
- 7 februarie 2022, 11:12
Persoanele care nu s-au vaccinat împotriva COVID au acces în mall-uri, la supermarketurile alimentare. Măsurile au intrat în vigoare începând de luni, ora 00.00. Prefectul Capitalei a dat explicații despre situația pandemică din București.
Deși numărul de infectări cu coronavirus este în creștere, iar epidemiologii estimează că va mai dura până vom ajunge la un nivel maxim, guvernul a început să relaxeze restricțiile. Decizia adoptată la nivel guvernamental vine în contextul în care Bucureștiul a atins cea mai ridicată incidență de la debutul pandemiei. Duminică, aproape jumătate din totalul național de infectări s-au înregistrat în Capitală.
Guvernul a modificat unele reguli antiepidemice și a eliminat o restricție care îi ținea pe cei nevaccinați departe de mall-uri. Aceștia vor avea acces în mall, la supermarketuri, fără să aibă nevoie de certificat digital.
Condiția impusă este ca în mall-uri să fie amenajate culoare de acces separate pentru cei care nu dețin certificate de vaccinare. Până acum, accesul în supermarketurile din mall nu era permis decât pentru clienții vaccinați, testați sau care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile.
Restricții privind cafenelele și restaurantele
Prefectul Capitalei, Alexandra Văcaru, a anunțat că regulile aprobate la nivel guvernamental au fost transpuse într-o hotărâre a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU). Noile reglementări au intrat în vigoare începând cu noaptea de duminică spre luni. Alexandra Văcaru a explicat ce alte modificări au intervenit după hotărârea de guvern de prelungire a stării de alertă.
„Principala modificare este că nu mai avem două praguri de incidență - aveam de 1 și de 3 la mia de locuitori. Acum rămâne unul singur, cel de 3 cazuri la 1.000 de locuitori, în funcție de care au loc o serie de modificări, în principal în ceea ce privește gradul de ocupare a suprafeței maxime din cadrul diferitelor spații, în funcție de context - că e vorba de săli de spectacol, că e vorba de săli de joc, restaurante, cafenele - deci avem un prag, la peste 3 la mia de locuitori: un grad de ocupare de 30 la sută”, a precizat Alexandra Văcaru.
Prefectul a precizat că, în condițiile actuale, când rata de incidență în București a atins peste 30 de cazuri la mia de locuitori, această cerință privind gradul de ocupare rămâne în vigoare. Excepție fac sălile de joacă pentru copii unde gradul de ocupare este de 50%.
În ce condiții se trece la școala online
Prefectul a precizat că majoritatea școlilor din București vor funcționa cu prezența fizică a elevilor și profesorilor. Situația s-ar putea modifica atunci când gradul de ocupare a paturilor COVID din spitalele bucureștene va ajunge la 75 la sută. Școlile pot intra online individual, pe o perioadă limitată, în condițiile specifice. Din ianuarie până în prezent, CMBSU a aprobat o astfel de măsură în cazul a 24 de unități de învățământ.
Principala provocare a actualului val este suprasolicitarea serviciului de ambulanță. De aceea i-a îndemnat pe bucureșteni să apeleze la medicii de familie, dacă nu au simptome grave și vor să se testeze pentru infecția cu coronavirus. O pot face inclusiv la alți medici, nu neapărat la cei în evidența cărora figurează.
„Spre deosebire de valul trecut, acum, practic, toată presiunea s-a mutat de pe personalul din spitale pe resursa de urgență. Serviciul de Ambulanță are o încărcătură extraordinară, la fel și DSP. DSP a gestionat vineri peste 9.000 de cazuri - în afara persoanelor contact direct pentru efectuarea anchetelor - iar astăzi (duminică - n.r.), aproape 8.000 de cazuri”, a arătat prefectul Alexandra Văcaru, conform Digi 24.