Într-o lume ideală, ziarul ar fi trebuit să aniverseze 28 de ani de la prima apariție. Însă, în lumea de care noi, ziariștii, ne-am temut din ce în ce mai mult în ultimii ani – una în care presa scrisă își trăiește extincția – EVZ-ul a sărbătorit și s-a adresat cititorilor doar în mediul on-line.

La vremuri noi, cititori noi. Și vechi. Pentru că, desigur, un brand nu poate fi pus la pământ de mofturile și superficialitatea ultratehnologiei care au grăbit sfârșitul presei scrise. La 22 iunie 1992, la chioșcurile de ziare care împânziseră România, apărea ziarul botezat „Bulina roșie”. 22 iunie 2020. Chioșcurile de ziare sunt mai rare pe teritoriul țării decât zimbrii în rezervații, iar „Evenimentul Zilei” s-a mutat cu arme și bagaje în on-line. Într-o încercare de conservare, de supraviețuire, într-o luptă ce a ținut de evoluția speciilor media.

În ultima jumătate de an am învățat că există viață și după presa scrisă. Cititorii tradiționali de print avertizaseră de mult timp. Și ziua decontului nu putea fi evitată la infinit. Ideea de mutare totală din print în on-line nu a fost ușor de digerat, chiar dacă instinctele spuneau că alternativă nu există. Cel mai greu a fost pentru ziariștii care au lucrat în perioada de aur a presei românești de după 1989 și care au fost nevoiți să pună punct unei bucăți de istorie.

Printre marile beneficii obținute odată cu zorii Revoluției a fost și cea a libertății de exprimare. Piața presei scrise a fost invadată de cotidiene, săptămânale, lunare, reviste de știință, istorice, fapt divers, sex sau publicați dedicate copiilor și adolescenților. Nehrăniți cu informație esențială, mai ales în anii ‘80, românii au început să citească orice fel de presă. Erau vremuri în care poate puteai vinde și dacă tipăreai pe șervețele sau batiste.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE