Care e legătura între Gigi Becali și AUR. Ce s-a întâmplat în 2017

Care e legătura între Gigi Becali și AUR. Ce s-a întâmplat în 2017 Sursa: Arhiva EVZ

AUR este subiectul unui nou scandal. Latifundiarul din Pipera, Gigi Becali a declarat, vineri seară, într-o emisiune televizată, că a oferit un sediu pentru partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Liderii formațiunii politice neagă acest fapt.

A ajutat Gigi Becali partidul AUR? Becali spune că a făcut acest lucru prin co-președintele respectivei formațiuni politice, Claudiu Târziu.

Contradicții pe sediul oferit de Becali

Finanțatorul FCSB a intrat în contradicție cu George Simion, celălalt co-președinte al AUR, care susține că partidul nu a beneficiat de niciun sediu din partea acestuia.

Și Claudiu Târziu a infirmat spusele lui Becali, declarând că acesta din urmă „vede puțin diferit lucrurile”. Târziu a recunoscut că a primit două camere spre folosință, dar nu pentru partid, ci pentru o asociație condusă de soția liderului AUR.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit lui Târziu, Gigi Becali este „foarte profund” și nu și-a permis niciodată să îi propună să fie vicepreședintele partidului. mai ales că acesta a fost președinte de partid.

A ajutat Gigi Becali partidul AUR? Ce spune Claudiu Târziu

„Domnul Becali nu a dat niciun sediu partidului AUR, nu a fost informat sau nu i-a propus nimeni să facă parte din AUR sau să dețină vreo funcție de conducere (…) I-am dus niște cărți despre sfinții din închisori, a fost foarte impresionat și m-a întrebat despre asociație, i-am spus că face ateliere pentru copii, ne-a întrebat unde ne desfășurăm activitatea, i-am spus că nu mai avem sediu, că nu ne-am permis, și ne-a dat două camere în sediul Fundației ”George Becali” (…)

Nu am mai ținut legătura ulterior, vreme de atâția ani. Dar în 2017 l-am întrebat dacă l-ar mai interesa să intre în politică și mi-a spus franc, nu, că i-a ajuns ce i-a dat politica, e un loc în care ești ispitit să faci păcate și vrea să se mântuiască. La vremea respectivă nu era nici măcar proiect, era o idee. Mai târziu am făcut partidul cu George Simion, nu i-am spus domnului Becali, nici nu aș fi îndrăznit să îi propun să fie vicepreședinte, pentru că dânsul a fost președinte de partid. Camerele nu au fost niciodată folosite de partid. Le folosește asociația pe care am condus-o până să devin parlamentar și unde soția mea derula un proiect pentru copii”, a afirmat Claudiu Târziu,  la România TV.