Procedură simplificată pentru obținerea certificatului de moștenitor. Legea a fost votată

Procedură simplificată pentru obținerea certificatului de moștenitor. Legea a fost votată Sursa foto: Arhiva EVZ

Certificatul de moștenitor sau certificatele legate de moștenire nu vor mai fi eliberate doar de notarul de la locul deschiderii succesiunii. Proiectul de lege care prevede acest lucru a fost votat, în a doua lectură, de 73 de deputați. Astfel, moștenitorii din Republica moldova vor avea posibilitatea de a alege la care notar să se adreseze.

Proiectul de lege care prevede excluderea competenței teritoriale exclusive a notarilor în materie de procedură succesorală a fost elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Autorii menționează că, în prezent, se limitează nejustificat accesul cetățenilor la serviciile notariale de acest gen.

Respectiv, pentru deschiderea procedurii succesorale, persoanele vizate vor putea depune o cerere la oricare notar din țară. Acest lucru este posibil datorită creării Registrului electronic al dosarelor succesorale și al testamentelor, precum și faptului că notarii au acces la diferite registre electronice.

Mai puține cheltuieli pentru certificatul de moștenitor

Succesiunea

Sursa foto: Stoica Eduard.

Proiectul mai prevede că, la cererea comună a unei majorități simple a moștenitorilor, notarul va putea transmite procedura succesorală către un alt notar. „Acest lucru va încuraja un spirit competitiv și va asigura o creștere a calității serviciilor și diminuare a costurilor”, se menționează în nota informativă a proiectului.

„Proiectul a fost elaborat în contextul sesizării unor probleme în practica legată de punerea în aplicare a uneia din excepțiile de la regula privind competența generală a notarilor în ceea ce ține de actele legate de procedurile succesorale notariale, adică eliberarea certificatului de moștenitor și alte certificate legate de moștenire, care în prezent țin de competența exclusivă a notarului de la locul deschiderii succesiunii.

Astfel, în scopul excluderii competenții teritoriale exclusive a notarului și a instanței de judecată în domeniul procedurii succesorale, prin acest proiect se propun intervenții în Codul Civil, Codul de Procedură Civilă și Lega privind procedura notarială, inclusiv prin reglementara transferării procedurii succesorale de la notarul care desfășoară această procedură către un alt notar.

În acest caz, cetățenii, nemijlocit moștenitorii vor decide singuri la care notar să se adreseze. Aceasta va încuraja un spirit competitiv și va asigura o creștere a calității serviciilor, o mai mare operativitate și o diminuare a costurilor”, a explicat ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.

Documentul va intra în vigoare după crearea condițiilor tehnice și operarea modificărilor necesare în sistemul informațional Registrul electronic al dosarelor succesorale și testamentelor, dar nu mai târziu de șase luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.