Bolile respiratorii afectează tot mai mulți copii, spitalele sunt pline. Ce virusuri circulă în această perioadă. Recomandări pentru părinți

Bolile respiratorii afectează tot mai mulți copii, spitalele sunt pline. Ce virusuri circulă în această perioadă. Recomandări pentru părinți

Dr. Carmen Zapucioiu a tras un semnal de alarmă privitor la bolile respiratorii de care suferă tot mai mulți copii, menționând că ei au nevoie de internare în spital pentru a fi conectați la oxigen. Aceasta a mai vorbit și despre principalii factori ai bolilor, dar și despre cele mai bune metode prin care îi putem proteja pe cei mici.

Carmen Zapucioiu este medic primar pediatru şi medic specialist în pneumologie pediatrică la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu din Capitală. Aceasta a declarat pentru news.ro că, în acest moment, secțiile pentru boli respiratorii sunt pline de copii care trebuie conectați la oxigen.

Numărul virozelor respiratorii este mai mare ca niciodată

Potrivit medicului, virozele respiratorii au crescut în această perioadă mai mult ca niciodată, ele fiind mult mai multe chiar și față de perioada dinainte de pandemie. Ea a mai sugerat că dintre copiii care sufereau de astm bronşic au acutizări ale astmului în această perioadă.

„De trei săptămâni numărul lor a crescut foarte mult, foarte multe boli respiratorii pornind de la rino-faringită, deci guturai, virozele obişnuite dar sunt foarte multe care evoluează nefavorabil şi care merg către pneumonie asociată cu insuficienţă respiratorie”, a spus Carmen Zapucioiu.

Ea a susținut că au fost întâlnite în special rinovirusurile, care dau forme severe, în special la sugari.

Printre principalii factori care au dus la această situație este poluarea, care se menține la un nivel ridicat în toate marile orașe din țara noastră. Pe lângă poluare mai avem şi virusurile care circulă acum și mai există şi infecţiile bacteriene în special cu haemophilus şi pneumococ în această perioadă.

De aceea, părinților le e indicat ca atunci când ies cu copiii, să-i protejeze. „Aş recomanda părinţilor, dacă scot copiii afară când este ceaţă - de preferat să nu-i scoată, dar dacă nu au încotro, că trebuie să meargă într-un anume loc - să pună copilului şi pe stradă măscuţă ca să limiteze respirarea aerului cu multe particule poluante”, a explicat medicul.

Spitalele de copii sunt supraaglomerate

Potrivit medicului, toate cazurile sunt grave, iar secțiile sunt ocupate aproape în totalitate de copii care suferă de pneumonie sau insuficiențe respiratorii. La secția de urgențe se prezintă zilnic aproximativ 400 de pacienți. La fel este situația și în celelalte spitale din București și astfel nimeni nu poate să preia un caz de la un alt spital.

Carmen Zapucioiu a mai menționat că gripa a început să apară, însă cel mai probabil vor fi probleme în lunile ce urmează, decembrie, ianuarie și februarie.

Cum să evităm îmbolnăvirea

Medicul le-a sugerat părinților să evite contactul dintre copiii lor și alți copii bolnavi, iar dacă copilul lor este bolnav, să nu-l expună.

„Apoi locurile de joacă. Cele care sunt în interior, în mall-uri, de exemplu, sunt un mare pericol pentru copii, se adună acolo într-un spaţiu foarte limitat, se adună mulţi copii, dacă unul dintre ei este bolnav, strănută pe toboganele respective sau pe bilele care sunt în locurile acelea de joacă, vin alţi copii, oricât ar fi de sănătos şi cu sistem imunitar normal, nu are cum să scape fără să ia o infecţie respiratorie”, a spus medicul.

De asemenea, e indicată și purtarea măștii de protecție, dar e bine să se consume și fructe, legume, ceaiuri și vitamine, în această perioadă, a mai spus medicul pentru News.ro.