Exclusiv. Monarhie în România?! „Nu avem republica în ADN!” Când am putea avea, din nou, rege. Video
- Dragoș Cristian
- 17 septembrie 2022, 16:02
Cu ochii la impresionanta ceremonie de încoronare a regelui Charles al III-lea, mulți români se întreabă dacă în România se va mai întoarce regalitatea, care a fost abolită în urmă cu 75 de ani. Istoricul Adrian Cioroianu a vorbit deschis la podcastul România lui Cristache despre această ipoteză la care nici cei mai optimiști monarhiști nu îndrăznesc să mai viseze.
„Eu, având o foarte bună impresie despre Principesa Margareta, custodele Coroanei, dar probabil și la noi altfel s-ar fi pus lucrurile într-o societate tradițională cum suntem noi – atenție, tradițională, nu conservatoare, noi suntem mai degrabă patriarhali și tradiționaliști – dacă Regele Mihai avea un băiat. Și s-ar fi pus lucrurile din 90 încoace altfel.”, este de părere istoricul, care susține că societatea noastră a trăit o ultimă mostră din ce ar fi însemnat o Românie sub conducerea regelui, chiar la înmormântarea majestății sale.
„Aduceți-vă aminte de ceremonia, de despărțirea noastră de Regele Mihai. A fost impecabil. Coroana atrage un fel de ordine. Parcă devenim un pic mai ordonați în prezența ei. Aceste simboluri se încarcă pe ele și ne încarcă și pe noi într-un anumit fel.”, a mai spus istoricul.
Monarhia mai e de actualitate?
„Nu numai că e de actualitate, dar e și de dorit în multe țări. Eu sunt convins că și în România, în ADN-ul nostru noi nu avem conducerea republicană. Vorbesc foarte serios. Simt eu lipsa acestui arbitru. Și credeți-mă că nu poți să fii și jucător și arbitru în același timp. România n-are un arbitru.(...) Regimurile republicane duc la o divizare... Uitați-vă ce se întâmplă în Statele Unite, astăzi, unde divizarea politică atinge cote neliniștitoare pentru noi cei care credem în modelul ăla.”, consideră Adrian Cioroianu, fost ministru al Afacerilor Externe și actual manager al Bibliotecii Naționale.
Urmăriți întreaga ediție la podcastul România lui Cristache pe canalul de Youtube EVZ Capital.