Un element important mi-a atras atenția parcurgând mesajul dat de președintele Klaus Iohannis cu ocazia zilei de 23 august, când, potrivit unei decizii din 2011 a Parlamentului, a devenit și sărbătoare națională Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Nazismului și Comunismului.

Fosta zi națională a României Populare și apoi Socialiste, 23 august este din nou marcată printr-un mesaj oficial. Este drept, deocamdată ”strecurat” în discursuri despre un alt eveniment, semnarea înțelegerii între Germania lui Adolf Hitler și Rusia lui Iosif Stalin, Pactul Ribbentrop-Molotov.

Folosită timp de 44 de ani drept actul de ieșire a Partidului Comunist Român din ilegalitate, ziua de 23 august a fost un mijloc de propagandă acerbă. ”Insurecția armată”, ”Marea revoluție anti-imperialistă și anti-fascistă”, indiferent de denumirea primită de-a lungul anilor de comunism, evenimentul din 1944 merita amintit și de oficialii români de după 1989, pentru că, indiferent de ce convingeri intime avem, 23 august 1944 rămâne o zi istorică.

De teama posibilelor similititudini cu aparatul de fanfară din 1945-1989, politicienii români s-au ferit de a îl aminti.

Apoi a mai fost și personalitatea Regelui Mihai I care a făcut să fie evitat orice discurs despre noaptea destituirii și arestării mareșalului Ion Antonescu, polarizarea părerilor despre militarul român divizând violent și opiniile despre rolul monarhului, dacă a fost benefic sau nu, dacă a fost eroism sau naivitate juvenilă.

Dar în mesajul președintelui Iohannis am descoperit următoarea frază:

”Astăzi, evocăm, totodată, gestul plin de curaj, înfăptuit la 23 august 1944, al Regelui Mihai I, cel care a fost loial națiunii române și care, cu responsabilitate și îndârjire, alături de Armata română, a reușit să rupă alianța toxică cu Germania nazistă. Să păstrăm vie lecția acelui important moment de abilitate politică drept un simbol al verticalității, unității și moralității.”

Curios, am mers în urmă, la mesajele din 23 august ale lui Klaus Iohannis și am observat că prima mențiune despre Rege și Armată apare în declarația din 2019, până atunci regăsind, cu mici variații, aceleași idei despre Pactul Ribbentrop-Molotov pe care le găsiți și în mesajul de anul acesta. Ce a anume a determinat schimbarea de discurs nu știu, trecuseră doi ani de când Regele murise și poate a contat valul uriaș de simpatie manifestat cu ocazia funeraliilor, deși, trebuie să recunosc, în 2018, diferența față de alte mesaje anterioare era mențiunea Centenarrului Marii Uniri și nu amintirea recent, pe atunci, decedatului fost șef de stat.

Abia în 2019, în paralel cu marcarea Tratatului din 1939 care ne-a costat vieți și pământ românești, se vorbește în mesajul prezidențial și de actul din 1944:

”Să ne amintim, totodată, și de actul salvator pe care Regele Mihai I al României, alături de brava Armată română, înconjurat de destoinici oameni politici și iluștri diplomați, l-a făcut acum 75 de ani, când a decis ieșirea României dintr-o alianță extrem de toxică și nefastă, salvând pământul țării și numeroase vieți omenești. Evenimentul de la 23 august 1944 rămâne un mare act de curaj în istoria noastră recentă. Amintirea sa este o datorie de onoare față de toți cei care au acționat cu bună-credință pentru salvarea statului român și pentru întoarcerea noastră către valorile euroatlantice. Intrarea țării în zona de influență sovietică și implicit sub zodia comunismului, după ce România tocmai ieșise din epoca fascismului, este o dovadă elocventă a unui destin tragic pe care națiunea noastră l-a împărtășit, alături de alte națiuni europene, în secolul trecut.”

Nu a fost o întâmplare, ci o decizie evident politică, pentru că, un an mai târziu, în 2020:

”În această zi ne amintim și omagiem actul curajos al Regelui Mihai și eroismul Armatei române, care au reușit, la 23 august 1944, să redea națiunii demnitatea și țării noastre cursul care a condus-o la victoria aliaților de acum 75 de ani (deja erau 76 de ani, dar ăsta e textxul original din 2020 n.n.). Cred cu tărie că, în ciuda numeroaselor falsificări și minciuni inventate vreme de aproape jumătate de veac, acest eveniment trebuie să rămână în istorie ca un exemplu remarcabil de viziune, responsabilitate, sacrificiu, unitate și solidaritate.”

Așa că, anul acesta, fiind a treia mențiune, o putem considera o ”tradiție”, revenirea zilei de 23 august, privită într-o paradigmă diferită complet de cea a istoricilor tocmiți de comuniști, în discursurile oficiale.