Klaus Iohannis, nemulțumit de coaliția de guvernare. Șeful statului cere măsuri urgente

Klaus Iohannis, nemulțumit de coaliția de guvernare. Șeful statului cere măsuri urgente

Președintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulțumit de ritmul în care se desfășoară procedurile de reformare a statului, care au fost promise de partidele coaliției de guvernare în campania electorală.

Președintele Klaus Iohannis s-a arătat nemulțumit de activitatea din coaliția de guvernare. Chiar dacă a evitat să-i critice direct pe politicienii din PNL, USR-PLUS și UDMR, șeful statului a solicitat o accelerare a a procedurilor de reformă a instituțiilor statului. Cu toate că și-a exprimat nemulțumirea, Klaus Iohannis a refuzat să ofere exemple concrete despre situațiile sau persoanele care ține pe loc reformele promise în campania electorală.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, în cadrul conferinței de presă de la Cotroceni, că se aşteaptă la o accelerare a procedurilor de reformare a instituţiilor publice. El a ținut să precizeze că același mesaj l-a transmis și liderilor partidelor care formează coaliția de guvernare.

„Este evident că mai e mult de lucru şi nu aş vrea să intru în detaliile unor cazuri concrete, care vor fi explicate de miniştrii de resort sau de alţii care răspund direct de aceste chestiuni, însă pot să vă spun că mă aştept la o accelerare a procedurilor şi la o accelerare a procedurilor de reformare. Acest lucru l-am spus şi conducerii coaliţiei şi voi urmări cu foarte multă atenţie să se întâmple aceste lucruri”, a spus Klaus Iohannis, în conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni.

Numiri controversate la conducerea unor instituții publice

Șeful statului a dat aceste răspunsuri după ce a fost întrebat dacă este mulțumit de ritmul în care evoluează depolitizarea și reprofesionalizarea în instituțiile statului. Președintelui i-au fost date ca exemple numirile politice de la Apele Române sau Autoritatea Sanitar-Veterinară.

De asemenea, șefului statului i-a fost atrasă atenția cu privire la instalarea fiicei partenerei de viaţă a fostului ministru al Internelor, Marcel Vela, într-un post de secretar de stat. O altă numire controversată a fost la conducerea Spitalului Județean din Arad unde a ajuns soția directorului Direcției de Sănătate Publică.

Citește și:

Apele Române, controlată de DNA în cazul chelneriței angajate ca inginer. Șase persoane puse sub acuzare

 

Ne puteți urmări și pe Google News