Ordinul care schimbă regulile de înmormântare a persoanelor decedate din cauza COVID -19 a fost publicat în Monitorul Oficial. Când intră în vigoare

Ordinul care schimbă regulile de înmormântare a persoanelor decedate din cauza COVID -19 a fost publicat în Monitorul Oficial. Când intră în vigoare

Noul ordin care se referă la înhumarea persoanelor care au decedat ca urmare a infecției cu Covid 19 a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare în trei zile de la data publicării.

După ce ministrul Sănătății Vlad Voiculescu a negat că persoanele decedate de Covid 19 sunt introduse în saci de plastic, fără a fi îmbrăcate, acum Ministerul Sănătății a trimis pentru publicare, la Monitorul Oficial, ordinul modificat.

Ministrul Vlad Voiculescu a spus că dacă acest lucru s-a întâmplat, nu a fost vina ministerului și nici a sa, ci a celor care au luat decizia ca morții să fie aruncați dezbrăcați în saci. „Ține de bun simț”, a transmis ministrul Vlad Voiculescu, care a dorit să arunce responsabilitatea pe oricine altcineva.

În noul ordin se arată că persoanele decedate au dreptul de a fi îmbrăcate. În plus, pacienții infectați au dreptul de a fi vizitați de un preot, care să le acorde asistența religioasă,  dar și dreptul la vizită din partea familiei.

Noul ordin aduce o serie de modificări în ceea ce privește înhumarea persoanelor care au decedat ca urmare a Covid 19.

Cum se procedează cu o persoană decedată

Ordinul prevede că trupul persoanei decedate ca urmare a infecției cu Covid19, nu se îmbălsămează. Cadavrul va fi pus într-un sac impermeabil nou, dublu şi ermetic închis cu fermoar şi va fi igienizat la suprafaţă cu produse biocide tip TP22, care conțin formol. Ulterior, cadavrul va fi depus la morga spitalului de unde va fi predat familiei, pentru înhumare.

Familia sau reprezentantul legal participă la procedura de identificare a decedatului. Cei care asistă la această procedură vor purta obligatoriu echipament individual de protecţie de unică folosinţă: halat de unică folosinţă din material neţesut sau impermeabil la apă; mască facială de protecţie; botoşi (protecţie încălţăminte) și mănuşi.

La morga spitalului, două persoane din familia decedatului pot asista la procedura de recunoaștere dar și să petreacă în prezența acestuia o scurtă perioadă de reculegere. În această perioadă nu se recomandă atingerea cadavrului, dar noul ordin nu interzice acest lucru. La ieșire din morgă, aparținătorii se vor spăla temeinic pe mâini, nu mai puțin de 20 de secunde.

Decedatul are dreptul să fie îmbrăcat

Familia decedatului are dreptul de a duce hainele acestuia, cu care va fi îmbrăcat de către personalul de specialitate din secțiile de anatomie patologică. Până în prezent, acest lucru era interzis.

Personalul implicat în manipularea decedatului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluţie de formaldehidă peste decedat, îl îmbracă cu hainele puse la dispoziţie de către familie sau reprezentantul legal sau reprezentanţii administraţiei publice locale şi îl introduce în doi saci rezistenţi de vinil. După fiecare introducere a decedatului în sac se pulverizează produs biocid tip TP22, folosind un echipament de pulverizare fină, ulterior acesta se introduce în sicriu, urmând a se închide şi sigila capacul sicriului, prevede ordinul.

Din momentul sigilării şi până la înhumare sau incinerare, sicriul va rămâne închis, fiind interzisă orice acţiune de deschidere a acestuia.

Se schimbă și ritualul înmormântării

De asemenea, înhumarea decedatului confirmat cu infecţie cu SARS-CoV-2 se va face în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinţei familiei decedatului şi a ritualurilor cultului de care aparţine, respectând normele prevăzute de lege. După fiecare serviciu religios, spaţiul se va aerisi şi se va dezinfecta conform recomandărilor în vigoare.

Noul ordin arată că numărul de persoane care participă la ceremonia religioasă este cel stabilit de normele în vigoare.

Dreptul la asistență religioasă

Noul ordin permite bolnavilor să fie vizitați de un preot. Vizita se va desfășura în condiții stricte, preotul având obligația de a se echipa cu echipamentele de protecție. Serviciul religios pentru fiecare bolnav va dura maxim 15 minute, în tot acest timpul preotul fiind îmbrăcat cu combinezon de protecție, mască de protecție, vizieră și mănuși.

Preotul poate folosi diverse obiecte de cult care pot fi dezinfectate înainte și după ceremonie.

În unităţile sanitare în care există preoți angajaţi, aceştia vor asigura asistenţa religioasă pentru credincioşii cultului recunoscut cu acordul căruia a fost angajat, de comun acord cu medicul curant.

Bolnavii de Covid 19 pot primi vizite

Persoanele internate și care prezintă forme severe ale bolii au dreptul la vizita unui membru al familiei. Dreptul la vizită este acordat o singură dată, de către medicul curant, durata maximă a acesteia fiind de 15 minute.

Vizitatorul poartă echipament complet individual de protecţie asigurat cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul, conform metodologiei în vigoare. În timpul vizitei nu este permisă aducea de obiecte personale sau alimentare.