Dr. Cătălin Cîrstoiu, la Gala Capital Performeri din Sănătate: Vom prelua administrația unui nou spital, în alt oraș

Dr. Cătălin Cîrstoiu, la Gala Capital Performeri din Sănătate: Vom prelua administrația unui nou spital, în alt orașCătălin Cîrstoiu. Sursa foto: EVZ

Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) a fost fondat în anul 1978, iar din acel moment s-a impus ca una dintre cele mai mari și performante unități medicale din această categorie din țara noastră. În cadrul SUUB se oferă în fiecare an asistență medicală pentru peste 300.000 de pacienți, dintre care aproximativ 70.000 sunt internați.

Serviciile medicale acoperă o gamă largă de specialități, precum medicină internă, cardiologie, gastroenterologie, neurologie, neurochirurgie, chirurgie generală, ortopedie, ginecologie, chirurgie cardio-vasculară etc.

„Sunt aproape 50 de ani de evoluție a Spitalului Universitar de Urgență București. Bineînțeles, unitatea preia istoria Spitalului Brâncovenesc și așa ne putem duce și mai departe. Însă, acum, ceea ce este important este că SUUB este primul spital public care dezvoltă un brand regional. Despre ambulatoriu din Chitila, pe care l-am preluat în administrație, pot spune că deține aproape 100 de cabinete cu mai multe specialități”, declară prof. univ. dr. Florin-Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București.

„De asemenea, alături de echipa de la Sectorul 4 și de Universitatea de Medicină și Farmacie administrăm un model unic în România, un spital public de stomatologie. În plus, în viitorul apropiat, vom prelua administrația unui nou spital în alt oraș. În acest, brandul Spitalului Universitar se extinde, suntem prima unitate spitalicească care face acest lucru”, completează mai apoi Cătălin Cîrstoiu, pe scena Premiilor Capital „Performeri din Sănătate” în cadrul discursului de mulțumire pentru primirea „Premiului  pentru deschiderea ambulatoriului de specialitate din orașul Chitila”.

SUUB, Performanțe medicale recunoscute

Eficiența strategiei de management a spitalului este confirmată de rezultatele de obținute. De exemplu, anul acesta, SUUB a depășit numărul de 1.000 de pacienți cu accident vascular cerebral (AVC) tratați prin trombectomie mecanică, prin efortul unei echipe multidisciplinare, care reunește medici din disciplilnele neurologie, radiologie, neuro-radiologie intervențională, UPU și ATI. Anual, echipa SUUB reușește să trateze prin proceduri de revascularizare peste 400 de pacienți cu AVC acut. Un rezultat remarcabil în condițiile în care

România înregistrează cea mai mare mortalitate cauzată de AVC la nivel european. Este o reușită pe care SUUB dorește să o extindă la nivel național, prin coordonarea proiectului FOCUS AVC, cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+) prin Programul Sănătate. Un demers critic necesar în condițiile în care numărul de Unități de AVC acute (UAVCA) de pe teritoriul României este de 11, dintr-un minimum necesar de 46.

Peformanțele sunt recunoscute și la nivel internațional - anul acesta spitalul a primit din nou clasificarea Platinum, iar medicii din Clinica de Neurologie, Neuroradiologie Intervențională și UPU din cadrul SUUB au primit distincția ESO Angels Awards în cadrul Congresului European Stroke Association.

Un nou ambulatoriu de specialitate

Strategia de management a SUUB nu se rezumă însă doar la creșterea calității serviciilor medicale oferite, ci și a accesibilității acestora. În acest sens, SUUB a inaugurat la începutul lunii septembrie un nou ambulatoriu de specialitate în orașul Chitila. Unitate medicală nouă realizată este dotată după cele mai înalte standarde de calitate, investiția totoală în infrastructură ridicându-se la valoarea de aproape 14 milioane de lei.

„Este primul proiect de acest gen al Spitalului Universitar de Urgență București în Ilfov. Îngrijirea pacienților rămâne o prioritate absolută. Ne străduim constant să oferim servicii medicale de cea mai înaltă calitate, iar consultațiile din ambulatoriu sunt esențiale în acest demers. Pacienții vor putea veni și la Spitalul Universitar, existând o bună colaborare între medicii noștri. Este foarte important pentru noi ca toți pacienții să beneficieze de îngrijiri medicale de specialitate în cele mai bune condiții și la cele mai înalte standarde de profesionalism”, a declarat Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu, managerul SUUB, cu ocazia inaugurării.

Top 100 Performeri din Sănătate

Revista Capital nr. 8 conține Top 100 Performeri din Sănătate, realizat exclusiv pe baza documentării redacției Capital. Primul pas pentru întocmirea topului a fost stabilirea domeniilor importante pentru evidențierea companiilor și oamenilor valoroși din sistemului sanitar românesc. Au fost identificate, astfel, 10 categorii: „Excelență în medicină“, „Educație și cercetare”, „Spitale private”, „Spitale de stat”, „Clinici private”, „Retail pharma”, „Producție de medicamente”, „Producători de suplimente alimentare”, „Aparatură și servicii medicale” și „Instituții și asociații medicale”.

Pentru fiecare dintre aceste categorii, echipa Capital s-a documentat pentru a găsi oameni fascinanți, performanțe manageriale demne de scos în evidență, exemple de dedicare exemplară. Căutarea a avut în centrul ei o regulă: fiecare dintre cei propuși poate fi un exemplu demn de urmat pentru alți oameni care activează în domeniile respective sau își doresc să o facă. Astfel, din aproximativ 300 de propuneri, au fost selectate 100 de nume de companii, medici și profesioniști relevanți pentru domeniul sanitar din România.

Descoperă companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România în revista Capital nr. 8/2024, disponibilă începând de astăzi la chioșcuri și online, pe edituradecarte.ro cu LIVRARE GRATUITĂ. Gala „Top Performeri din Sănătate”, organizată de Redacția Capital la data de 21 noiembrie, a fost organizată cu sprijinul: MEDICI’S, EUMED, MEDIMA, DENKMANN, ANTIBIOTICE IAȘI, SANADOR, CLUB ONE, PRIVILEG CATERING și LA LORRAINE (Donut Worry be Happy).