Geoană trage un semnal de alarmă în numele NATO. De unde vine marele pericol
- Daniel Valeriu
- 26 noiembrie 2020, 07:27
Marile puteri ale lumii sunt în prezent angajate într-o cursă tehnologică din care, mai ales în domeniul inteligenței artificiale și a sistemelor autonome, comunitatea internațională riscă să își piardă avansul acumulat până acum.
Este avertismentul lansat, miercuri, de secretarul general adjunct al Alianței Nord Atlantice, Mircea Geoană, la un dialog cu sectorul privat, axat pe viitorul conflictelor în contextul noilor tehnologii.
Adjunctul șefului NATO, Mircea Geoană a precizat însă că NATO are deja pregătită strategii în domeniul noilor tehnologii și încurajează colaborarea cu mediul privat.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că în scoietăţile deschise există un nivel de competitivitate care stimulează inovația într-un mod imposibil în societățile închise.
Totuși, asta nu înseamnă că Rusia și China, de exemplu, nu devin pe zi ce trece competitori de neignorat pentru NATO, atât în spațiu cât și în domeniul noilor tehnologii, fie militare, fie cu uz dublu.
Mircea Geoană a explicat că în prezent avem de-a face cu o cursă a tehnologiei, o cursă pentru adoptarea și aplicarea cu viteză și de mari proporții a noii tehnologii.
Pentru a reuși, a spus secretarul general adjunct al Alianței Nord Atlantice, este nevoie de oamenii potriviți, de fondurile și de structurile necesare pentru a soluționa chestiuni esențiale.
„ Să asigurăm pacea, securitatea și libertatea pentru încă multe generații”
Mircea Geoană a declarat: „Cum putem include valorile noastre, adică ingredientul nostru fundamental, în tehnologia noastră, o tehnologie care să transforme lumea prin standarde pentru utilizarea în siguranță și etică a inteligenței artificiale? Cum putem implementa, rapid și in extenso, noi tehnologii conform valorilor noastre? Aici nu e vorba numai să ne păstrăm avansul tehnologic, ci să ne asigurăm pacea, securitatea și libertatea pentru încă multe generații”.
„Alegerile de acest tip”, a continuat Geoană, „erau în trecut făcute în principal de guverne, dar acum, tot mai mult, aceste alegeri sunt ori făcute, ori influențate de sectorul privat. De aceea, sectorul de stat trebuie să fie mai pregătit tehnologic, iar cel privat mai pregătit din punct de vedere al securității”.