Achitarea datoriei externe a fost o obsesie a lui Nicolae Ceaușescu. Dictoatorul voia să obțină independența energetică, insustrială și agricolă a României, o utopie care a adus țara la sapă de lemn. Iar Ceaușescu se ocupa personal de calcule și strategii, dând indicații aberante, pe care aparatul de stat trebuia să le ia în serios. Asta în timp ce cetăţenii erau nevoiţi să suporte timp de câţiva ani un regim de repartizare pe bază de cartele a produselor alimentare şi bunurilor de strictă necesitate – regim specific unei situaţii de război. Doctorul în istorie Petre Opriș a făcut o cronologie a celor mai proaste deciziiluate de Ceaușescu după achitare integrală a datoriei naționale.

„Astăzi, ultima rată, de 137 de milioane dolari, a fost achitată şi cu aceasta datoria bancară şi de stat a fost predată complect (sic!). Sper să nu mai fim obligaţi să facem niciodată asemenea datorii!”. Declaraţia respectivă, oarecum neaşteptată pentru unii, a fost rostită de către Nicolae Ceauşescu în dimineaţa zilei de 31 martie 1989, la începerea şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., în afara ordinii de zi.

Totodată, liderul suprem al partidului a menţionat că dorea să răscumpere, până la începerea Congresului al XIV-lea al P.C.R. (din luna noiembrie 1989), cele 80 de tone de aur vândute în străinătate, în anul 1987, din rezerva Băncii Naţionale a României. Suma obţinută pe aurul respectiv (1,04 miliarde de dolari) a fost utilizată în anii 1987-1988 pentru achitarea unei părţi din datoria externă a ţării.

A achitat 21 de miliarde de dolari

Două săptămâni mai târziu, la deschiderea lucrărilor Plenarei C.C. al P.C.R., Nicolae Ceauşescu a adus la cunoştinţa opiniei publice faptul că România nu mai avea datorii externe (Bucureşti, 12-14 aprilie 1989). Cu acel prilej, Nicolae Ceauşescu a spus: „În total, din 1975 până în martie 1989, am plătit circa 21 miliarde dolari; din care dobânzile reprezintă peste 7 miliarde dolari. În aceasta nu sunt cuprinse datoriile pe care le-am avut în ruble şi care, de asemenea, au fost de mult achitate. În prezent, ţara noastră are de încasat din creditele pe care le-a acordat diferitelor state peste 2,5 miliarde dolari”.

Este evident faptul că, prin cele două anunţuri succesive, prezentate personal, Nicolae Ceauşescu a dorit să îşi creeze o imagine de conducător victorios, care a înfrânt în cele din urmă „capitalismul decadent”. El nu a menţionat în acele momente cum s-a acumulat datoria în anii ’70 şi cine era principalul vinovat pentru situaţia din anul 1981, când România a intrat în incapacitate de plată.

Vindea alimente în străinătate, în timp ce românii sufereau de foame

De asemenea, liderul suprem al partidului a omis cu bună ştiinţă să precizeze faptul că statul român vindea în acel moment, în străinătate, mari cantităţi de produse alimentare (în valoare de aproximativ 250 de milioane de dolari, anual), precum şi armament, muniţii şi tehnică de luptă (de o valoare cel puţin egală cu exporturile de alimente). Aceste operaţiuni de comerţ exterior aveau loc în condiţiile în care, în ţară, cetăţenii erau nevoiţi să suporte timp de câţiva ani un regim de repartizare pe bază de cartele a produselor alimentare şi bunurilor de strictă necesitate – regim specific unei situaţii de război.

Pentru creşterea producţiei agricole a României şi, implicit, mărirea contingentelor de produse alimentare ce urmau să fie exportate (în scopul achitării anticipate şi în totalitate a datoriei externe), Nicolae  Ceauşescu a conceput şi pus în aplicare, în anul 1986, un plan de sistematizare a teritoriului ţării.

A redus curțile românilor la 200 de mp

Potrivit unor documente, existente în fosta arhivă a partidului, membrii Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. au analizat, la 20 iunie 1986, „Raportul cu privire la aplicarea legii sistematizării teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale”.

„Raportul cu privire la aplicarea legii sistematizării teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale”. Cu acel prilej, Nicolae Ceauşescu a prezentat, pe scurt, ideile sale privind mărirea suprafeţelor agricole cultivate atât în mediul rural, cât şi în cel urban, astfel: „Desigur, avem în vedere să procedăm în felul acesta încă din acest an (1986). Suprafaţa deţinută de gospodăriile populaţiei, în general, în sate, s-o reducem la circa 200 m.p. Diferenţa, în sectorul cooperatist, trece în proprietatea cooperativelor agricole de producţie, iar lotul personal – până vom reface concentrarea locuinţelor – i se dă în curte şi se completează până la suprafaţa la care are dreptul în folosinţă. Vrem ca în acest an să rezolvăm această problemă.

8 ore la serviciu, seara la cultivat morcovi

Aceasta a fost una dintre ideile „originale” ale lui Nicolae Ceauşescu pentru modernizarea agriculturii româneşti. Practic, toţi cetăţenii, de la vlădică până la opincă, de la oraşe şi sate, au fost obligaţi prin lege să se ocupe de cultivarea fiecărui petec de pământ identificat de către membrii aparatului de partid cu atribuţii în domeniul agriculturii. Situaţia era tragi-comică, deoarece se putea observa faptul că multe dintre terenurile respective erau improprii pentru obţinerea producţiilor estimate/dorite de Nicolae Ceauşescu şi subordonaţii săi.

Probabil, aceştia îşi închipuiau că muncitorii şi funcţionarii din oraşe se întorceau după 8 ore, obosiţi, de la serviciu şi se apucau în timpul liber să cultive tomate, cartofi, morcovi, sfeclă de zahăr sau porumb, în jurul blocurilor de locuinţe.

În acelaşi timp, ţăranii trebuiau să lucreze „zi-lumină”, atât în întreprinderile agricole de stat, cooperativele agricole de producţie sau în staţiunile de mecanizare a agriculturii, cât şi, probabil, după lăsarea întunericului la arat, însămânţat şi întreţinut câţiva snopi de grâu, orz sau secară, aflaţi izolaţi pe nişte petece de pământ din jurul casei.

Sursa: NICOLAE CEAUŞESCU ŞI DATORIA EXTERNĂ A ROMÂNIEI, PETRE OPRIŞ