Horoscopul lui Dom’ Profesor, 28, 29 septembrie 2024. Centura de asteroizi Arjuna

Horoscopul lui Dom’ Profesor, 28, 29 septembrie 2024. Centura de asteroizi Arjuna

28, 29 septembrie

 Pe 28 septembrie s-au născut Brigitte Bardot, Marcello Mastroianni, Peter Finch, Georges Clemenceau, Gheorghe Dima, Anton Sinceac, Aristide Caradja, Valeriu Râpeanu, Vasile Pârvan, Leonida Teodorescu, Sorin Gheorghiu iar pe 29 septembrie s-au născut Horatio Nelson, Enrico Fermi, Lech Walesa, Michelangelo Antonioni, Anita Ekberc, Silvio Berlusconi, Stanley Kramer, Jerry Lee Lewis, Ion Gheorghiu, Eudoxiu Hurmuzaki, Iorgu Iordan, Eugen Preda.

În calendarul creştin-ortodox, pe 28 septembrie, sunt Sfinţii: Hariton Mărturisitorul şi Proorocul Baruh, iar pe 29 septembrie sunt Sfinţii: Chiriac Sihastrul, Trifon, Gudelia şi Petronia.

În „Kalendar”, ziua de 28 septembrie este ultima zi din primul festival, de toamnă, al Lupilor. A împrumutat, sau a dat, numele din calendarul creştin: Haritonul. Fiind şi sâmbătă, ziua lui Saturn, care nu se prea omoară cu munca, este mare pericol dacă lucrezi, mai ales cu unelte ascuţite. Femeile, mai ales, ţin Haritonul, ca să nu le crape călcâiele! (Olteanu, Speranţia)

Două zile faste, fără multe probleme. O conjunctură echilibrată, cu accente către murături, zacuscă și dulceţuri târzii şi alte delicate minuni gastronomice. Nu cred să fie, sper, că nu va fi niciun dezastru major! Guvernul ne ajunge, chiar dacă există un risc seismic! Atenţie la circulaţie, conjunctura indică o posibilitate statistică crescută a accidentelor, s-a tras în unele locuri tulburelul şi a ieşit şi prima mână de ţuică...

Semnele de foc pot pleca la drum, poate la mare, la munte poate fi un ultim prilej de distracţie, dar şi la ţară pentru aprovizionarea de toamnă.

Semnele de pământ sunt invitate să stea acasă şi să rezolve problemele din cămin. Distracţie în oraş cât cuprinde şi poate şi un film bun.

Semnele de aer pot urma semnele de foc pe drumuri. Dar şi la deal este frumos şi pădurea începe să se coloreze în nuanţe pe care niciun pictor nu le poate reproduce.

Semnele de apă au ceva de rezolvat, o grijă care îi obsedeză pe nativi. În weekend se poate rezolva orice, aproape!

Şi pentru că este ziua de naştere a Brigittei Bardot să-i spunem La mulţi ani! Împlinește 90 de ani. Şi să-i revedem filmele, poate aşa o s-o înţelegem mai bine. Vedeţi, oamenii ca ea, care încearcă să-i convingă pe ceilalţi să salveze vieţi, nu este vorba strict de căţei, poate fi vorba de pisici, veveriţe, cămile, negri, evrei, gay, ei bine acei oameni încearcă că-i salveze de fapt pe cei care vor să ucidă, pe cei care sunt pentru omor. Să le salveze omenia, să-i rezoneze să redevină oameni. Nu mi-a plăcut în adolescență, BB, ca sex-simbol. Pe pereții camerei mele era altă actriță: Virna Lisi! Dar, acum îmi place BB ca om, ca activistă socială și politică și pentru supraviețuirea animăluțelor. A îmbătrânit frumos, ceea ce a pierdut din frumusețe a câștigat în înțelepciune.

Corespondenta mea din Belgia îmi trimite o istorie apărută într-un ziar flamand. Cei care lucrau la o agenție de turism din Scoția au primit un colet din Belgia. Cântărind aproape un kilogram.

În colet o piatră cam ciudată și o scrisoare anonimă. În scrisoare, un turist belgian care a vrut să-și păstreze anonimatul, solicită ca piatra să fie dusă de urgență la locul ei de drept, adică la Clava Cairns, vezi fotografia din titlu, un sit arhelogic din Scoția. Belgianul amator de suveniruri recunoaște, în scrisoare, că a ”luat” ca suvenir, piatra de la Clava Cairns. ”Erau destule acolo...” și-a motivat belgianul gestul deloc elegant.

Dar... întotdeauna există un dar. De când a furat piatra din locul ei, începutul lui iulie, asupra belgianului și familiei lui s-au abătut o mulțime de nenorociri. Fiica și-a fracturat piciorul coborând din mașină, soția și-a pierdut actele și o sumă importantă de bani, apoi belgianul și-a rupt o mână și a fost dat afară de la serviciu.

Bomboana pe colivă a fost când toată familia a făcut gripa chinezească și nu orice, varianta 2024, singurii din orășelul lor. Cu toate că erau vaccinați. Abia au scăpat cu viață. Acest șir de nenorociri l-a convins pe belgian că făcuse un gest necugetat luînd piatra din necropola din neolitic. Fără nicio urmă de îndoială atrăsese asupra lui un blestem, vechi ca timpul.

Așa că a trimis pachetul cu piatra, cu rugămintea să fie pusă la locul ei, la Clava Cairns.

Este ciudat că localnicii nu fac publicitate la situl arheologic și nu încurajează turiștii să-l viziteze. ”Este un loc rău, un loc blestemat, nu este bine să tulburăm locul acela” – spun localnicii.

Știu de ce se tem scoțienii și au dreptate. Sunt locuri cu putere mare, construcții vechi de mii de ani care ascund taine mai presus de cuvinte. Am fost și eu un ”șacal de ruine” cum m-a botezat commodorul Jacques-Yves Cousteau, pe vremea când, împreună cu prințul Saad băteam pustiul în căutarea Orașului Pierdut. Și mările și oceanul, cum să nu! Am gasit, cum să nu găsim, când eu am ”baraka”, dar multe odoare le-am lăsat acolo în subteranele păzite de șerpi veninoși și blesteme mortale. ”Baraka” mă avertiza, nu pune mâna, acolo este moartea!  Dar de blestemul lui Tutankhamon ați auzit? Sigur că da, dar o să continuăm mâine, sau altădată, oboseala m-a ajuns din urmă și o unealtă de argint vrea să-mi spună ceva, taină mare...

Dar nu despre aceasta doream să vă povestesc ci despre centura de asteroizi Arjuna.

CHIAR LA TIMP PENTRU SEZONUL DE TOAMNĂ în emisfera nordică, poate ați auzit că Pământul are un nou însoțitor, pe care unii l-au numit o mini-lună. Nu te entuziasma prea mult, pentru că acest intrus este aici doar pentru o vreme. Scurtă. Satelitul, pe termen scurt nu este primul, nu va fi ultimul și, din punct de vedere tehnic, nu este nici măcar o lună.

Dar timpul său temporar pe orbita noastră merită sărbătorit, pentru că este un memento că nu suntem niciodată singuri aici.

Iată ce sa întâmplat. Pe 7 august, un telescop din Africa de Sud , care funcționează ca parte a Sistemului de alertă pentru impactul terestre de asteroizi, sau ATLAS, a observat un bolovan, o stâncă de aproximativ 10 metri diametru, pe orbita Pământului. Mai târziu, numită 2024 PT5 , stânca este prea mică pentru a fi văzută fără echipament profesional. Eu nu am văzut-o, cu toate că am avut de pe DOA timpul și locul exact de observație.

Astronomii s-au grăbit să-i studieze orbita și natura. Ei au descoperit că va rămâne de cinci ori mai departe decât Luna noastră actuală și că se va învârti în jurul planetei noastre pe o cale asemănătoare cu potcoava până la sfârșitul lunii noiembrie. Această scurtă ședere înseamnă că din punct de vedere tehnic nu este o lună. Pentru a se califica drept un adevărat satelit al unei planete, aceasta ar trebui să termine cel puțin o orbită completă a Pământului.

Unele mini-luni anterioare au rămas până la doi ani, calificându-se tehnic drept luni, dar și acelea vin și pleacă.

Astronomii cred că 2024 PT5 provine din centura de asteroizi a Pământului. Da, ați citit bine – Pământul are o centură de asteroizi învecinată, deși este palid în comparație cu centura principală de asteroizi despre care am aflat cu toții la școală, care orbitează Soarele între Marte și Jupiter. Astronomii o numesc centura de asteroizi Arjuna, numită după un erou din poemul epic hindus Mahabharata . Rocile din această centură urmează orbite similare cu cele ale Pământului și orbitează aproximativ la aceeași distanță față de Soare, ceea ce înseamnă că ne intersectează ocazional calea. Acest fenomen se întâmplă și în jurul altor planete.

În timp ce se crede că asteroizii din centura principală de asteroizi și, de asemenea, din îndepărtatul Nor Oort, sunt rămășițe ale sistemului solar primordial, asteroizii Arjuna pot avea originea mult mai aproape de casă. Astronomii cred că ar putea fi de fapt bucăți capricioase de Pământ, Marte sau Venus – sau chiar Luna noastră. Sau, cum spune legenda, rămășițe din cealaltă lună a Pământului, distrusă de multe milioane de ani.

Luna este bombardată constant de asteroizi, la fel ca Pământul, dar nu are atmosferă care să-i oprească sau să-i încetinească. Când o rocă spațială rătăcită lovește Luna, se prăbușește cu viteză maximă, lovind suprafața lunară și aruncând rocă și regolitul sau praful de Lună în spațiu. Există șansa ca 2024 PT5 și alți asteroizi Arjuna să fie resturi lunare de la coliziuni trecute ca acesta.

Există șanse ca 2024 PT5 să fie un rest lunar.

Pământul a mai avut vizitatori din centura Arjuna și o va face din nou. NASA și alte agenții spațiale, precum și astronomii amatori și grupurile private, sunt cu ochii pe aceste obiecte. În 2022, astronomii amatori au găsit un obiect numit 2022 NX₁ și și-au dat seama că era un vizitator repetat: a fost capturat și de Pământ, pe scurt, în ianuarie 1981. Acea lună anume se va întoarce în decembrie 2051.

Nenumărate alte mini-luni sunt în jur; pur și simplu nu le putem vedea încă. Când viitorul Observator Vera Rubin va începe să fotografieze întregul cer în primăvara viitoare, astronomii ar putea găsi o mini-lună nouă la fiecare câteva luni, potrivit unei analize din 2020.

Poate cea mai interesantă mini-lună nu este nici măcar o piatră, ci o altă moștenire a relației noastre cu Luna. În 2002, un astronom amator a găsit ceea ce părea a fi un alt însoțitor temporar și a fost numit J002E3. Când astronomii cu echipamente mai sofisticate au aruncat o privire, și-au dat seama că era acoperită cu vopsea albă și se mișcă pe orbită într-un mod nenatural. Acum se crede că este a al treilea etaj al unei rachete Apollo Saturn V , care i-a ajutat pe astronauți să ajungă pe Lună de șase ori între 1969 și 1972.

Deși descoperirea lui 2024 PT5 este demnă de remarcat, există o mulțime de asteroizi și sateliți, chiar și lunișoare. Dar există o singură Lună. O Lună să-i conducă pe toți, o Lună să-i aducă pe toți și să-i ghideze în întuneric.

Așa că, și Luna ne spune că, mâine, este o altă zi!

 Horoscopul lui Dom’ Profesor 28,29 septembrie 2024

 BERBEC În acest weekend îţi regăseşti echilibrul şi bucuria de a trăi! Motivul este că te odihneşti mai mult, primeşti veşti bune şi te întâlneşti cu oameni interesanţi! Nu pleca la drum lung!  În acest weekend, ca şi mai tot anul, nu ai o conjunctură foarte favorabilă, dar asta nu înseamnă că lumea a uitat de tine.  Weekend-ul este o perioadă ceva mai complicată în care nativii şi frumoasele native din Berbec se întrebă „cum să fac să am o viaţă mai armonioasă?!” Duminică, e de bine! Viaţa e o permanentă infruntare de interese, aşa incât trebuie sa dai dovada de multa inteligenta şi sa ai putin noroc in promovarea scopurilor.

 TAUR Un weekend aglomerat. Onorează promisiunile făcute. Supraveghează cu atenţie cheltuielile. Nu lua decizii importante. Relaxeză-te sâmbătă seara, poate la un film nou, poate muzică bună. O perioadă care pare relaxantă, chiar bună. Sâmbătă eşti în criză de timp! Ai multe pe cap. Nu dispera, nu vei reuşi sa le faci pe toate, dar esti aproape de o soluţie pentru rezolvarea unei probleme sentimentale mai dificile. Duminică conjunctura te informează că planurile pe care le-ai făcut şi le urmăreşti de ceva timp, încep să se materializeze. Nu chiar cum le-ai visat, dar oricum, ceva-ceva începe să se mişte.  Duminică, probabil, o să te trezeşti la prânz, aşa că abia dacă ai timp să pregăteşti programul de săptămâna viitoare.

 GEMENI   Evită activităţile care nu sunt necesare. Puţină pauză nu strică, pentru ca relaxarea are şi ea rolul ei. Zi favorabilă cumpărăturilor de weekend, proviziilor şi achiziţiilor de toamnă. Mult entuziasm şi o privire mai "sportivă" asupra vieţii te ajută să te bucuri din plin de deliciile sezonului de toamnă. Sâmătă, comunicarea este punctul tău forte, dar astăzi nu trebuie sa insişti prea mult cu aceasta abilitate pentru ca să nu zăpăceşti oamenii cu dinamismul tau şi să dai naştere la confuzii. Duminică este o zi bună de relaxare sau de excursii. Duminică trebuie să faci, neapărat, ceva care îţi place mult, poate să te duci la un concert, poate o prăjitură cu cafea scumpă, sau pur şi simplu să stai în pat!

 

RAC   În jurul tău se încinge tărâţa! "Alo, Apollo, aici Pământul!" Adu-ţi prietenii pe pământ, adoptaţi un căţel şi apoi puteţi merge să protestați! Loialitatea şi adevărul înseamnă foarte mult pentru tine, mai ales în acest weekend. Sâmbătă nu prea ai ţinere de minte în relaţiile sentimentale. Inţelegerile trecute trebuie mereu reînoite, atat in afaceri cât şi in dragoste, altfel partenerii işi cam "uită obligaţiile"!  Duminică trebuie să ai curaj. Ai noroc la dragoste si stelele te sfatuiesc sa faci tu primul pas, mai ales dacă este inceputul unei relatii. Mobilul e la indemana. Sună, acum! Cu anturajul - discreţie şi prudenţă! Duşmanii din dragoste sunt o categorie aparte de inamici, a caror motivatie creşte proporţional cu succesele tale in amor, aşa că fii discret.

 

LEU    Sâmbăta, o zi bună! Ai ocazia să mai adaugi trofee la colecţia ta. Dar mai întâi, trebuie să asculţi ce mai bârfeşte jungla. S-ar putea să nu-ţi placă să ştii... dar Leul află întotdeauna ultimul! Sâmbătă este o zi care pare bună şi relaxantă pentru leul sentimental şi generos din tine. Iti prieste orice discutie la o cafea si faci planuri pentru viitor. Prietenii te ajuta azi făra să-i baţi la cap. Duminică este o zi plină de satisfactii pentru tine. Cei din jur recunosc ca ai dreptate si iti accepta argumentele. Experienţa şi abilităţile tale inving!  Treci printr-o perioada de reevaluare a propriei condiţii, adică ţi-au crescut cheltuielile şi pretenţiile.

 

FECIOARA  Domeniul sentimental este favorizat, aşa că nu mai ezita! Sănătatea este bună, dar trebuie să eviţi schimbările bruşte de temperatură şi supraveghează regimul alimentar. O veste bună. Acest ultim weekend din luna septembrie, odată cu Soarele şi Mercur, protectorul zodiei, planete bine aspectate,(în astrologie şi Soarele şi Luna se numesc tot planete) îţi este favorabil în domeniul emoţional – realizări mici, dar necesare.  Atenţie la deciziile importante, mai ales la asocierea cu noi parteneri, atât ca grup social cât şi în dragoste. Călătorii scurte şi prietenii trecătoare. Sâmbătă  ai nevoie de ajutor! Nu prea ai dormit bine şi gândurile nu îţi dau pace. Situaţia pare complicată. Nu ai linişte pentru că eşti şi în urmă cu multe treburi. Fă-ţi un plan, cere sprijin! Duminica trece repede pentru că nu se întâmplă nimic care să te intereseze foarte mult. Puţintică răbdare!

 

BALANŢA Sâmbătă, o veste bună sau folositoare. Una din zilele favorabile care te fac să te simţi bine.  Poziţia lui Venus, protectoarea zodiei, a lui Marte şi a Lunii indică succes şi pe plan sentimental. Sâmbătă trebuie sa continui cu aceleaşi metode verificate de până acum, schimbarile repetate nu sunt privite cu ochi buni nici de oameni, nici de stele. Tenacitatea şi răbdarea aduc succes! Duminică elementele aleg! Astăzi ai toate şansele să te întelegi bine cu semnele de foc si apă, dar nu prea te poţi înţelege cu cei născuţi sub semne de pământ şi aer. Pauză! Poate fi bun şi un weekend la mare. Printre ultimele ieşiri! Dacă rămâi în oraş stelele spun să te duci doar pe înserat cu prietenii la o terasa cu cartofi prăjiţi şi bere rece. Dar să te îmbraci bine, că e cam frig!

 

SCORPION  Sunt favorizate numai activităţile de rutină, evită orice schimbare de program sau de tabiet. Lasă lucrurile să se petreacă natural, de la sine. Nu interveni, nici măcar cu un sfat! Sâmbătă trebuie să respecţi legile, scrise sau nescrise! Nu încerca să impui anturajului propriul tău sistem de referinţă, ci mai bine respecta regulile jocului ca să obţii ceea ce vrei. Duminică nu lăsa pe mâine! Trebuie să te ocupi mai mult de anturajul apropiat, de familie, ca situaţiile actuale să nu degenereze în probleme mai greu de rezolvat. Stai, calm şi discută cu membrii familiei, cu cei dragi. Poate în jurul mesei de prânz de duminică, reinventează acest obicei mic burghez atât de eficient.

 

SĂGETĂTOR    Sâmbătă ai tendinţa păguboasă să te subestimezi, să îţi plângi de milă. Din fericire, cei dragi, prietenii, familia, "îţi umflă cauciucurile" şi poţi să mergi în direcţia bună şi corectă!  Idealizează mai puţin situaţia în care te afli şi vei avea o viaţă mai fericită. Nu trebuie să te minţi spunând tot timpul că o să fie bine. Cum îţi aşterni, aşa o să dormi! Sâmbătă este zi de cumpărături. Stelele spun să te plimbi prin mall, sau măcar printr-un supermarket local in cautarea unui obiect draguţ, util şi poate chiar şi ieftin. Neapărat ceva de in sau bumbac şi lână de calitate dacă te pregăteşti de toamnă-iarnă. Duminică atenţie mărită! Oarecare prudenţă nu strică astăzi.

 

CAPRICORN Sâmbătă dimineaţa mai puţin favorabilă în ceea ce priveşte munca acasă, în cămin. Nu risca! Seara o poţi petrece în mijlocul familiei şi al prietenilor discutând cum ultimile scumpiri influenţează viaţa ta. Trebuie să fii tolerant şi diplomat, să arăţi consideraţie şi spirit de cooperare, pentru ca să eviţi o eventuală decepţie sentimentală.  Bună dispoziţie şi optimism! Sâmbătă trebuie să dai dovadă de discreţie.  Nu te baga in chestiuni care nu te privesc, mai ales daca este viaţa intimă a unui membru al familiei, a unei persoane din anturaj. Duminica este o zi relativ favorabilă, marcată de oboseala cronică. Toată „informarea” asta politică te irită cumplit şi te gândeşti că te distrage de la adevăratele tale scopuri şi idealuri.

 

VĂRSĂTOR Ai probleme în planificarea weekendului.  Abordarea sistematică a situaţiei iti furnizeaza datele necesare rezolvarii. Dacă vezi că nu te descurci, cere ajutor, nu mai amâna inutil! Ceea ce este esenţial este să iei hotărârile la momentul potrivit. Nu amâna şi nu lăsa lucrurile să se rezolve de la sine. Nu se rezolvă! Te simţi gata de cele mai mari trăznăi, de ceva petreceri şi evenimente importante. Sâmbătă eşti bine-dispus şi ai o mare putere de muncă, dar te apasă grijile legate de familie. Tot azi poţi primi un răspuns favorabil pentru una dintre problemele la care te gândeşti mult. Duminică poţi să stai acasă! Stelele zic să nu te deplasezi, mai ales cu un mijloc de transport rapid. Relaxează-te, distrează-te, leneveşte! Ia-ţi o zi "sabatică"!

 

PEŞTI  Un weekend care pare că este obositor, schimbarea anotimpului te-a marcat ceva mai mult. Mâncarea naturală, fructele, mierea şi ceaiurile din plante româneşti iţi pot reface vitalitatea! Nu sta în curent şi nu zăbovi peste măsură în spaţii largi, în aer liber – şi atenţie, mai bine evită îngheţata! Banii sunt puţini, dar siguri. Sâmbătă se poate şi mai bine. Viaţa ta sentimentala nu este suficient de intensa pe cat ai dori. Astăzi trebuie să dai dovada de discreţie, diplomaţie şi eleganţă în relaţiile sentimentale. Duminică fă o surpriză. Fă-i soţiei, sau iubitei un cadou - un buchet de flori, sau o bijuterie mică, drăguţă, aşa, fără nici un motiv, numai ca să-i spui că este aleasa ta şi o iubeşti. Sigur şi pentru doamne este valabil!

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News