Coronavirus. Atenție mare la vitamina D! Un medic dă vestea neplăcută
- Ionel Sclavone
- 9 noiembrie 2020, 12:39
Vitamina D ar putea fi periculoasă pentru organism dacă este administrate fără o recomandare din partea unui medic, chiar dacă se spune că aceasta este utilă în lupta cu noul coronavirus.
Medicul Mihaela Bilic atrage atenția că vitamina D, despre care se spune că ar fi utilă în protejarea organismului împotriva noului coronavirus, ar putea face rău dacă este administrată fără o recomandare de la medic sau în absența unui set de analize. Acest avertismente ale medicului vin în contextul în care mulți români apelează la suplimentele care conțin vitaminele C și D, fără o recomandare din partea medicului, sperând că, astfel, vor putea să-și întărească imunitatea în fața noului coronavirus.
„În schimb, la capitolul vitamina D, atenție mare la suplimente, pentru că nu numai că pot deregla nivelul vitaminei D în organism, dar vitamina D este foarte strâns legată de nivelul calciului, de activitatea hormonală și mai ales de parathormon, un hormon sintetizat de paratiroide. În momentul în care noi aducem din exterior cantități mari de vitamina D, automat paratiroidele se opresc din sinteză, s-ar putea să ne trezim cu un nivel de calciu ridicat în sânge și cu risc de calculi renali sporit", a avertizat medicul Mihaela Bilic, conform Digi24.
Medicul nutritionist a precizat că vitamina D se găsește în hrană, în mod natural, astfel că nu este nevoie neapărată de suplimente.
„Avem nevoie de prezența grăsimilor în dietă și când spun grăsimi spun, iată, apropo de vitamina D, avem vitamina D în mod natural, amestecată cu vitamina A, în grăsimea din lapte, tot ce înseamnă brânzeturi, în ficat, în peștele gras, în ou și atunci aceste alimente, mai ales în sezonul rece, nu trebuie să lipsească din meniul nostru”, a mai spus Mihaela Bilic.
Vitamina C este inofensivă
Pe de altă parte, însă, Mihaela Bilic susține că surplusul de vitamin C poate fi absorbit de organism fără riscuri pentru că este hidrosolubilă. Potrivit spuselor sale, vitamina C se deteriorează foarte repede, la 48 de ore scade la jumătate în fructe și legume, și de aceea organismul are nevoie de o cantitate mare în această perioadă.
„Din cauza aceasta, eu aș recomanda suplimentele cu vitamina C și pe principiul că și dacă luăm mai multă, ea se elimină prin rinichi, deci nu este niciun fel de risc. Și atunci, un pic de supliment de vitamina C ne aduce această substanță antioxidantă, cea mai puternică din natură, fără caloriile pe care altfel ar trebui să le consumăm. Vitamina C, la dozele de care avem nevoie zilnic, ar presupune nu cinci porții, ci cinci kilograme de fructe și legume proaspăt culese", a explicat dr. Mihaela Bilic.