Ce se întâmplă cu cea mai iubită piață din București. Nu se va închide, ci se va transforma!
- Mihai Soica
- 7 noiembrie 2020, 18:42
Noul primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu, a dat asigurări că Piața Obor nu se va închide, ca urmare a ordinului dat de autorități, prin care toate piețele publice se vor închide. De altfel, și premierul Ludovic Orban a discutat cu mai mulți primari și au convenit să se ia măsurile care să îi ajute pe comercianți.
Noul primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu, aanunțat că a căutat soluții pentru ca Piața Obor să nu se închidă, ca urmare a ordinelor date de autoritățile sanitare, din cauza pandemiei de coronavirus.
„Piața Obor se va transforma. Se va reorganiza platforma de afară. Se vor monta corturi adiționale. Tarabele vor fi reorganizate astfel încât să existe mai mult spațiu pentru traseele de circulație. Comercianții și-au asumat că vor asigura o curățenie sporită și vor purta măști. Poliția Locală și Poliția Națională au pregătit un plan de acțiune cu zeci de unități care vor garanta respectarea măsurilor”, a scris primarul Mihaiu, pe pagina sa de facebook.
Piața Obor nu e zona zoster
Pentru a face acest lucru posibil, edilul susține că a discutat cu toți factorii implicați. Noul primar de la Sectorul 2 a mai scris că s-a găsit ideea ca pereții laterali ai Pieței Obor să fie deschiși, și astfel noțiunea de spațiu închis, stabilită de lege, va dispare.
„Am vorbit cu toți cei implicați în această poveste. I-am ascultat și voi prelua mesajul lor către autoritățile guvernamentale. Voi face o adresă către prefectură prin care voi solicita ca piața Obor, care își poate deschide pereții laterali pentru a asigura circulația aerului, să își continue activitate. În același timp, clienții, comercianții și poliția vor trebui să demonstreze că se poate în condiții de siguranță. E nevoie de un efort din partea tuturor. E nevoie să fim responsabili. Piața Obor nu e zona zoster, ci e zona unde solidaritatea românească își va da testul maturității în această criză”.
Piața Obor are o istorie de 300 de ani
Prima atestare documentară a Pieței Obor datează din secolul al XVII-lea, când este pomenită în actele Mănăstirii Stelea sub denumirea de „Târgul de Afară”, numit și „Oborul” sau „Oborul de vite”.
În secolele XVII-XVIII, în piața Obor se desfășurau execuțiile condamnaților la moarte prin spânzurare. Execuțiile publice în zilele de târg au fost interzise de domnitorul Grigore Ghica[3] în 1823, dar spânzurătoarea a rămas neatinsă până în 1870, când a fost demontată. În anul 1877 în Piața Obor, pe locul spânzurătorii, negustorii care-și vindeau acolo marfa au ridicat o cruce de piatră, numită „Crucea negustorilor”, spre a sfinți acel loc.