Suedia vrea să recunoască „statul Palestina” și speră într-o dezbatere europeană pe această temă
- Paul Ciocoiu
- 8 octombrie 2014, 17:30
Suedia speră că poziţia sa privind posibila recunoaştere a „statului Palestina” va duce la o „discuţie în cadrul Uniunii Europene”, a declarat astăzi, la Helsinki, şeful diplomaţiei suedeze Margot Wallstram, la finalul întrevederii sale cu omologul finlandez Erkki Tuomioja.
Wallstram nu a precizat când anume va recunoaşte Stockholm-ul în mod oficial Palestina. Potrivit ministrului de externe suedez, critica adusă declaraţiilor Suediei privind posibilitatea recunoaşterii „statului Palestina”, declaraţii făcute săptămâna trecută de noua conducere suedeză, „era de aşteptat”.
Cu toate acestea, Margot Wallstram şi-a exprimat speranţa că această poziţie nu va influenţa relaţiile Suediei cu SUA şi Israel. 'Intenţionăm să continuăm bunele relaţii bilaterale atât cu Israelul, cât şi cu SUA', a spus şefa diplomaţiei suedeze.
La rândul său, Tuomioja a subliniat că poziţia Suediei nu va influenţa în niciun fel Finlanda şi nu va duce la astfel de acţiuni şi din partea ei.