Prinţul Paul a fost EXTERNAT. Procurorii DNA îl aşteaptă la audieri
- Anca Lupescu
- 10 decembrie 2015, 10:16
Prinţul Paul a fost externat de medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, după ce miercuri după amiază ii s-a făcut rău în timp ce mergea spre sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Braşov, unde a fost citat pentru a da declaraţii într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri.
Potrivit unor reprezentanţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, prinţul Paul s-a prezentat, miercuri dimineaţă, la unitatea sanitară, acuzând probleme cardiace.
Prinţul Paul şi soţia sa, prinţesa Lia, au fost citaţi să se prezinte miercuri la DNA Braşov, pentru a da declaraţii într-un dosar privind retrocedări ilegale de terenuri.
Prinţesa Lia a declarat, pentru sursa citată, că soţului ei i s-a făcut rău în timp ce se îndreptau spre DNA Braşov. Aceasta a precizat că au oprit maşina cu care mergeau spre DNA Braşov la o benzinărie aflată aproape de Ploieşti, unde au întrebat un echipaj de poliţie cum pot ajung la un spital. De acolo au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.
Prinţesa Lia a precizat că soţul său a rămas internat la spitalul din Ploieşti, urmând să meargă la DNA Braşov când starea de sănătate a acestuia va permite.
Prințul Paul Philippe ar fi vizat, potrivit unor surse judiciare, în dosarul retrocedărilor ilegale în care procurorii DNA au efectuat miercuri mai multe percheziții, printre care și la domiciliul omului de afaceri Remus Truică.
În legătură cu dosarul în care au fost citaţi să dea declaraţii, prinţesa Lia a spus că este vorba de o sesizare făcută de ei la DNA în urmă cu câteva săptămâni, în care au arătat că au fost ameninţaţi ei şi membri din staff-ul lor. Prinţesa Lia a precizat că au primit mai multe telefoane în care li s-a cerut să înceteze să mai dea documente în dosarul retrocedărilor.
Aceasta susţine că au dovezi că semnătura soţului ei care apare pe unele actele nu este de fapt semnătura acestuia şi că se bucură că au fost chemaţi la DNA, pentru că pot da mai multe detalii legate de sesizarea pe care au făcut-o.
Întrebată dacă procurorii DNA au făcut percheziţii la casa lor, în condiţiile în care procurorii au făcut percheziţii în Bucureşti şi Ilfov în acest caz, iar de la locuinţa omului de afaceri Remus Truică au fost ridicate mai multe documente, prinţesa Lia a spus că nu s-au făcut percheziţii la locuinţa lor, pentru că nu sunt suspiciuni în cazul lor, ei fiind cei care au făcut sesizarea la DNA.