Codrin Ştefănescu: PSD are în momentul acesta 1.185 de primari şi consilieri incompatibili

Codrin Ştefănescu: PSD are în momentul acesta 1.185 de primari şi consilieri incompatibili

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a afirmat azi, la Ploieşti, că PSD are, în prezent, 1.185 de primari şi consilieri incompatibili, susţinând că social-democraţii sunt "vânaţi constant".

"Am fost atacaţi şi vânaţi zece ani de zile de un regim ticălos. Avem în momentul ăsta 1.185 de primari şi consilieri incompatibili. Numai noi, PSD-ul! Cred că nu avem primari, viceprimari sau consilieri judeţeni şi municipali în ţară să nu fie sub o anchetă sau sub o vânătoare la nivel naţional. Nu există judeţ să nu avem o problemă cu conducerea partidului. Zece ani de zile am fost vânaţi constant. Am crezut că după noiembrie 2014 lucrurile vor intra pe făgaşul normal şi o să trăim şi noi puţin în normalitate în ţara asta. Iată că nu trăim, că vânătoarea continua", a spus Ştefănescu, într-o şedinţă a conducerii PSD Prahova la care au participat, între alţii, parlamentari, primari şi consilieri, citat de Agerpres.

Codrin Ştefănescu a acuzat legile "băsiste" şi a spus că social-democraţii sunt cei mai vânaţi. În context, el a arătat că administraţia este blocată.

"Ne abatem din ce în ce mai mult de la calea democratică. (...) Totul e blocat în ţara asta. Vrei să faci un proiect, îţi e frică să mai şi semnezi. (...) Noi am moştenit nişte legi băsiste care acum ne afectează principalul partid pe care populaţia îl înzestrează tot timpul cu un procent uriaş şi noi suntem tot timpul cei mai vânaţi, cei mai atacaţi", le-a spus el social-democraţilor prahoveni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ulterior, Ştefănescu a declarat într-o conferinţă de presă că 'cineva are ceva cu PSD-ul' şi că situaţia este una dificilă.

"E o nebunie ce se întâmplă. Se vede clar că cineva are ceva cu PSD-ul. (...) Picătura care a umplut paharul a fost cu Liviu Dragnea care a luat cu un cu suspendare cu motiv că a coordonat campania pentru referendum şi picătura care a făcut paharul să se reverse a fost faptul că un procuror l-a anchetat pe primul ministru cu gândul de a da jos un guvern. (...) În momentul ăla s-a produs ceva în partid. (...) Deja avem o situaţie foarte grea", a mai spus liderul social-democrat, subliniind în acelaşi timp necesitatea unor modificări la legea privind incompatibilităţile şi anunţând că în septembrie va fi demarat dialogul social în acest sens.