Dragnea: Excluderea lui Marian Vanghelie din partid nu are legătură cu ce se întâmplă astăzi

Dragnea: Excluderea lui Marian Vanghelie din partid nu are legătură cu ce se întâmplă astăzi

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu excluderea lui Marian Vanghelie din partid nu are legătură cu anchetarea edilului de la Sectorul 5 de către procurorii DNA. Dragnea nu a dorit să comenteze acuzaţiile aduse de procurori primarului Sectorului 5.

"Nu le vedem în niciun fel. Nu sunt procuror, nu am informaţii din dosar, nu vreau să comentez. Sincer, nici măcar nu le-am văzut, numai am auzit (n.r. acuzaţiile). N-are nicio legătură cu ceea ce se întâmplă astăzi (n.r. excluderea lui Vanghelie). PSD a luat o decizie având ca şi argumente o serie de fapte, comportamente, atitudini ale d-lui Marian Vanghelie, ca şi ale d-lui Mircea Geoană", a declarat Dragnea, la sediul central al PSD, citat de Agerpres. 
 
Liderul social-democrat nu a dorit să comenteze nici redeschiderea dosarului Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990. "Nu vreau sa comentez, nu mă pricep, nu am pregătire juridică. Sunt inginer şi refuz să-mi dau cu părerea într-un domeniu la care nu mă pricep", a susţinut el.