În urmă cu 50 de ani, în octombrie 1972, echipa de tenis a României pierdea, la București, în fața Statelor Unite, finala Cupei Davis. Din echipa României făceau parte Ilie Năstase și Ion Țiriac, cei mai valoroși jucători ai noștri, în vreme ce americanii îl aveau pe Stan Smith, vedeta absolută a tenisului din acel moment. Chiar și acum, la jumătate de secol de la acel moment, iubitorii tenisului consideră finala de la București drept una dintre cele mai dramatice și mai spectaculoase din istoria acestui sport.

În urmă cu ceva timp, New York Times a relatat, într-un articol intitulat „When the Davis Cup came from the cold” („Când Cupa Davis a venit din frig”), principalele momente ale finalei de la București. Autorul a vorbit despre atmosfera sumbră în care s-a jucat meciul de tenis. Aceasta se datora nu numai vremii ploioase și reci, de toamnă, ci și situației dintr-o țară comunistă, plină de restricții, mult diferită de cea occidentală.

Meciul de la București s-a disputat la 6 săptămâni după masacrul de la Munchen, când mai mulți atleți israelieni au picat victime teroriștilor palestinieni. Un număr de 11 sportivi israelieni au fost uciși în Satul olimpic, iar România era una dintre ţările care întreţineau relaţii amicale cu OEP-ul lui Yasser Arafat, considerat o organizație teroristă.

În acest context, autorul articolului face referire la miza imensă pe care meciul o avea pentru regimul comunist de la București și vorbește despre șiretlicurile la care au apelat oficialii români pentru a-și asigura o victorie extrem de importantă din punct de vedere propagandistic.

Americanii se temeau pentru viața membrilor echipei de Cupă Davis, considerând că aceștia ar putea fi expuși unor atentate. Bucureştiul era prima capitală comunistă care găzduia o competiţie de o asemenea importanţă.

Astfel, aeronava care i-a adus pe sportivii americani la București era așteptată de 24 de agenţi antitero americani, înarmaţi înarmați până în dinți. Siguranța acestora era deosebit de importantă, astfel că au fost luate măsuri ridicate de securitate pentru ei. Mai mult, de frica unui posibil atentat terorist, Dennis Ralston, căpitanul nejucător al americanilor, a luat decizia să nu-l titularizeze pe Harold Solomon pentru meciurile de simplu, unul dintre jucătorii de origine evreiască.

Cum era România anilor '70

România anilor '70 era, da, o ţară comunistă, dar la acea vreme era una care arunca ocheade Vestului. În România acelor ani nu doar că mâncarea era ieftină şi din belşug, dar exista și o sensibilă destindere la nivelul libertății de expresie, cât timp nu îl criticai pe secretarul general. Deși era văzut într-o culoare cenușie, la vremea respectivă regimul Ceaușescu era considerat unul dintre cele mai liberale din Estul comunist Dictatorul protestase în momentul invaziei sovietice din Cehoslovacia, în 1968 și părea că se apropie de Occident.

Iar Statele Unite încurajaul disidența din blocul estic, fapt ce a dus la o vizită de două zile în România, în vara lui 1969, a președintelui Richard Nixon.

România întreţinea relaţii amicale cu palestinienii, prin OEP-ul lui Yasser Arafat, dar şi cu Israelul. Pe plan intern, Securitatea ştia tot ce mişcă, iar acest lucru făcea țara sigură din perspectiva atacurilor teroriste. Nimeni nu ar fi îndrăznit să încerce așa ceva la București. În plus, în anii '70, Bucureștiul era un oraş cosmopolit, cu viaţă mondenă, destul de apreciat din perspectiva standardelor occidentale.

În concluzie, echipa de Cupa Davis a Statelor Unite ajungea într-un oraş primitor şi sigur, într-o țară cu perspective bune pentru Vest. Americanii au fost cazaţi la Hotel Intercontinental unde au avut parte de un regim mult mai relaxat decît echipa României, încartiruită la Hotel Triumf.

Importanța meciului de la București

Meciul de la București era deosebit de important, însă, pentru Nicolae Ceaușescu, dar și pentru propaganda comunistă. De altfel, Ilie Năstase era marea vedetă a României, având cea bună perioadă din carieră. Românul câștigase US Open după o finală dramatică împotriva lui Arthur Ashe. Iar în vara lui '72, disputase finala la Wimbledon, unde fusese învins în 5 seturi de Stan Smith, adversarul care i-a căzut la sorţi pentru prima partidă de la Bucureşti.

Pe de altă parte, pe Arena Progresul se juca pe zgură, iar acest lucru îi avantaja pe sportivii români. Mai mult, echipa de dublu Năstase-Ţiriac era dintre cele mai redutabile din circuit. Câştigaseră titlul la Roland Garros în 1970 și aveau zeci de meciuri în spate. Spre deosebire de cei doi, dublul american Smith - Van Dillen era mai puțin experimentat.

Drept urmare, toată lumea în România aştepta două victorii la simplu de la Năstase şi încă un punct la dublu. Cupa era ca şi a noastră. Era și o sarcină de partid.

Situația în echipa României era tensionată

Și totuși, situația nu era chiar așa de bună, dat fiind că Ilie Năstase era destul de obosit, venind după o serie de două turnee solicitante din Statele Unite. Plus că își irosise energia în tot soiul de angajamente.

Săptămâna dinaintea finalei de Cupa Davis o petrecuse la Bruxelles, alături de Dominique, soţia belgiancă. Ilie Năstase a vorbit despre această săptămână în cartea autobiografică „Mr Năstase”. El a povestit că avea băşici la palma dreaptă și a ajuns la Bucureşti în lunea din săptămâna meciulu. Motiv pentru care partenerul său de dublu, Ion Ţiriac a făcut o criză de nervi. Cei doi erau certați înainte de meci, astfel că au pierdut jocul de dublu, umilitor, în faţa perechii Smith-Van Dillen (2-6, 0-6, 3-6).

Năstase a povestit că relaţia cu Ţiriac se deteriorase ireversibil în acea vară și ajunsese atât de proastă încât nu mai jucau împreună. Au făcut o excepție la Cupa Davis, unde trebuiau să salveze situația, măcar de ochii lumii și ai Partidului.

Cazaţi la Hotelul Triumf, una dintre facilitățile de lux ale Gospodăriei de Partid, membrii echipei României au fost păziţi permanent, inclusiv pe palierul unde se aflau camerele în care locuiau. De altfel, Nicolae Ceaușescu era foarte interesat de situația celor doi jucători. În special de cea a lui Ilie Năstase. Dictatorul dădea telefon în fiecare zi, potrivit căpitanului nejucător Ștefan Georgescu, și se interesa de situația acestuia.

Eșecul României în fața Statelor Unite

Ilie Năstase a pierdut fără drept de apel la Stan Smith. În schimb, Ţiriac îşi dăduse sufletul contra lui Tom Gorman, revenind entuziasmant de la 0-2 la seturi şi câştigând cu 3-2 întâlnirea. Graţie lui Ion, după prima zi era 1-1, cu şanse intacte de victorie.

Totul avea să se năruiască a doua zi, sâmbătă, când în fața unei arene reduse la tăcere Stan Smith şi Erik Van Dillen zburdau în faţa celor doi români certaţi şi morocănoşi.

Ultima zi a meciului a fost la fel de tristă pentru români. Ţiriac, al cărui nume era scandat de public, a apelat la toate trucurile pentru a reuşi o victorie în faţa lui Stan Smith.

A rezistat până la 2-2 la seturi, dar în decisive a cedat cu 0-6. Per total, meciul s-a încheiat cu 3-1 pentru americani. Statele Unite au câștigat Cupa Davis contra României, iar Ilie Năstase îşi adjudeca lejer și inutil partida cu Tom Gorman într-o atmosferă de tristeţe absolută, conform GSP.