De Sărbători, 2,5 milioane de beculeţe vor lumina Bucureştiul. Mai multe clădiri vor fi împodobite cu holograme
- Antoaneta Etves
- 17 noiembrie 2011, 16:12
În Bucureşti, luminile de Crăciun vor fi aprinse pe 4 decembrie. Primăria Capitalei, cu ajutorul specialiştilor şi tehnologiei Luxten, a pregătit pentru Sărbătorile de Iarnă din acest an un element-surpriză: mai multe clădiri emblematice din Bucuresti vor fi "împodobite" de holograme a căror tematică va fi legată de sărbători.
Bucureştenii se vor putea bucura de aspectul inedit pe care îl vor îmbraca Academia de Studii Economice, sediul vechi al Primăriei Capitalei din bulevardul Regina Elisabeta, Cercul Militar Naţional, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", dar şi locuri reprezentative precum Piaţa Romă, situată la intrarea în Centrul Istoric. Potrivit Municipalităţii, proiecţiile de tip hologramă au costuri mult mai reduse comparativ cu sistemul clasic de iluminat ornamental şi au marele avantaj că nu necesită intervenţii pe suprafeţele clădirilor, reprezentând una dintre puţinele practici de iluminat agreate pentru clădirile cu valoare istorică.
Traseele iluminate festiv vor avea 21,3 kilometri şi vor cuprinde:
- Podul Mihai Vodă (Piaţa Naţiunile Unite)
- Piaţa Operei
- Piaţa Constituţiei, intrările în Centrul Istoric dinspre Bd. I.C. Brătianu,
- Piaţa George Enescu
- Bd. Tineretului
- Sos Bucureşti-Ploieşti
- Calea Dorobanţi
- Piaţa Presei Libere
- Piaţa Charles de Gaulle
- Arcul de Triumf
- Bd. Kiseleff
- Bd. Constantin Prezan
- Bd. Aviatorilor
- Calea Victoriei
- Piaţa Victoriei
- Bd. Dacia
- Bd. Regina Elisabeta
- Bd. Lascăr Catargiu
- Piaţa Romană
- Piaţa Universităţii
- Bd. Unirii
- Piaţa Unirii
- Bd. Magheru
- Bd. Bălcescu
- Bd.I.C. Brătianu