23 ianuarie 1990. Mitingul cadrelor didactice. Titulari de o noapte și revolta liceenilor împotriva examenelor

Elevi la evaluare. sursa: arhiva

Luna ianuarie a anului 1990 a reprezentat pentru societatea românească un vârtej de speranțe, revendicări și decizii luate sub imperiul momentului. În acest peisaj dominat de dorința de schimbare, învățământul a devenit unul dintre cele mai fierbinți fronturi de dialog social.

Relatările presei de la acea dată surprind o realitate tensionată, în care mii de profesori și elevi au ieșit în stradă pentru a cere reparații morale și administrative după tragedii, după decenii de umilințe.

Relatările din 23 ianuarie 1990 scot la iveală fragilitatea noilor structuri de putere, prinse între necesitatea reformelor și presiunea exercitată de diverse grupuri de interese.

Iluzia titularizării de o noapte

Unul dintre cele mai emoționante momente ale începutului de an a fost mitingul cadrelor didactice desfășurat la Școala nr. 7 din București, pe data de 19 ianuarie. Sute de oameni se îmbrățișau și plângeau de bucurie în urma unei hotărâri a Ministerului Învățământului care promitea să șteargă diferența discriminatorie dintre profesorii titulari și cei suplinitori.

După ani de incertitudini și jigniri, suplinitorii primeau dreptul la un contract de muncă pe durată nelimitată. Această măsură era văzută ca singura soluție viabilă pentru a stabiliza sistemul fără a perturba procesul didactic, având în vedere că peste jumătate din personalul didactic al țării era format din cadre care nu aveau postul asigurat.

Bucuria scurtă, transformată în frustrare

În mod surprinzător, a doua zi după anunț, ministerul a revenit asupra deciziei, restabilind starea de discriminare. Această schimbare radicală a fost cauzată de manifestația unui grup de titulari și foști activiști care își vedeau privilegiile sau pozițiile obținute abuziv amenințate.

În fața acestei noi presiuni, conducerea ministerului s-a dezis de prima hotărâre și a propus organizarea unui concurs pentru toate catedrele vacante. Această „soluție” a fost primită cu scepticism de către suplinitori, care au perceput-o ca pe o perpetuare a prejudecății conform căreia le-ar lipsi profesionalismul, deși mulți dintre ei aveau grade didactice superioare și o vechime de peste 15 ani la catedră.

Îngrijorarea cadrelor didactice nu era legată de teama de a fi testate, ci de lipsa de garanții privind obiectivitatea examinării. Într-un sistem obișnuit timp de decenii cu aranjamente imorale și intimidări, profesorii suplinitori se întrebau pe bună dreptate cine va supraveghea corectitudinea acestui concurs și cum vor fi stabilite bibliografiile.

Se ridica astfel o problemă de fond: de ce competența era verificată doar în cazul suplinitorilor, în timp ce unii titulari, instalați confortabil pe posturi până la pensionare, nu mai erau stimulați să-și depășească mediocritatea profesională. Discuția despre titularizare a devenit astfel un test de integritate pentru noul regim educațional.

Revolta liceenilor și lupta pentru desființarea Treptei a II-a

În paralel cu frământările profesorilor, elevii din toate liceele Capitalei și-au făcut auzită vocea în fața Ministerului Învățământului. Scandările ritmate precum „Olé, olé, olé, treapta a II-a nu mai e” au devenit simbolul dorinței de debirocratizare a educației.

Liceenii solicitau desființarea imediată a examenului de treaptă, un filtru considerat inutil și generator de stres suplimentar, care bloca accesul firesc la studiile liceale superioare. Deși în interiorul instituției se purta un dialog cu reprezentanții elevilor pe baza unei Platforme-program, masa de tineri din stradă simțea că schimbarea întârzie nejustificat.

Tensiunea a fost alimentată de lipsa de comunicare eficientă din partea oficialilor. În timp ce inspectorii ministeriali făceau apel la înțelegere și timp pentru judecată, temându-se să nu repete greșeala făcută în cazul suplinitorilor, elevii percepeau orice amânare ca pe o refuzare a drepturilor lor.

Ministerul cedează

Neștiind că în interior se negocia deja aprobarea punctelor lor revendicative, liceenii și-au mutat manifestația în Piața Victoriei, cerând ca desființarea treptei să se aplice chiar din anul școlar curent. Aceștia nu doreau să mai existe o „serie de sacrificiu” care să susțină un examen fără rost, într-o Românie care se pretindea a fi liberă.

Sub presiunea uriașă a mitingurilor din Piața Victoriei și din fața Ministerului, oficialii au cedat. Examenul de Treapta a II-a a fost desființat oficial pentru anul școlar 1989-1990.

Impactul imediat: Această hotărâre a permis tuturor elevilor care terminau clasa a X-a să continue studiile la liceu (clasele XI-XII) fără a mai trece prin filtrul discriminatoriu al regimului comunist. A fost una dintre primele măsuri cu adevărat populare ale noii puteri, fiind percepută ca un act de eliberare a tinerei generații.