Mîna întinsă care nu spune o poveste, nu capătă nimic – zice o replică dintr-un film românesc celebru. Dar nici filmele care nu spun o poveste nu prea capătă nimic. Cel puţin din partea publicului. Dar, dacă aţi remarcat cam ce se preferă la festivalurile de film din Europa, aţi putut vedea că povestea nu mai este considerată un element fundamental al filmului. Poate fi în planul doi sau trei al realizării cinematografice sau poate chiar lipsi cu desăvîrşire – juriile de pe vechiul continent caută, de ani buni, altceva. Din acest punct de vedere, un film ca "Saving Mr. Banks" nu se va califica niciodată într-un festival de film european. Şi exact din acest motiv, filmul place oricui îl vede. "
Saving Mr. Banks" (pe ecranele noastre se cheamă "Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii") este un film cu o poveste frumoasă despre o poveste deloc frumoasă legată de una dintre cele mai frumoase poveşti din lume. Mai clar: este povestea naşterii filmului "Mary Poppins" în ciuda animozităţii tensionate dintre scriitoarea P.L.Travers şi legendarul Walt Disney.
Travers a publicat în 1934 una dintre cele mai faimoase cărţi pentru copii din istorie, "Mary Poppins". Succesul a fost extraordinar! Aşa se face că, pînă în 1988, Travers a mai scris alte şapte cărţi de poveşti cu îndrăgita guvernantă; prima urmare, intitulată "Mary Poppins se întoarce", apărînd chiar în anul următor debutului seriei, adică în 1935. Succesul personajului a trecut repede oceanul şi a rezonat în mintea lui Walt Disney, care s-a gîndit imediat să facă un film. La început fratele şi partenerul său, Roy Disney, apoi chiar el, au întîmpinat greutăţi stupefiante încercînd să obţină drepturile de ecranizare a cărţii de la autoare. Motivul era simplu: P.L.Travers detesta desenele animate, avînd o părere foarte proastă despre Disney şi genul de filme pe care acesta le făcea, iar succesul fabulos al lui Disney nu făcea decît să-i agraveze opinia.
Fireşte, la aceasta se adăuga şi o anume diferenţă culturală lesne de bănuit între această scriitoare născută în Australia şi emigrată, de tînără, la Londra, pasionată de teatrul lui Shakespeare şi de poezia lui Yeats, pe de o parte, şi unul dintre cei mai celebri self-made-men americani, adevărat rege ale entertainmentului pentru copii, dar şi genial om de afaceri în acelaşi timp, pe de altă parte. Erau două tipuri umane care reprezentau cu totul Imperiul Britanic cu toate ale sale, ci Statele Unite cu toate ale lor. După eforturi incredibile, cu o ofertă colosală la acea vreme pe masă (100.000 de dolari pe loc, 5% din toate veniturile filmului şi dreptul de a decide scenariul) Disney a reuşit să smulgă semnătura lui Travers pe contractul de cedare a drepturilor de ecranizare a cărţii. Insistenţa lui Disney şi refuzul lui Travers duraseră aproape 15 ani! Apoi, a început partea a doua a confruntării.
În timpul lucrului la film, în America, Travers a fost cu adevărat insuportabilă, iar Disney a făcut imposibilul ca lucrurile să meargă înainte. Filmul, apărut în 1964, a fost un succes instantaneu şi a devenit o operă legendară nu doar pentru studiourile Disney, ci pentru întreaga artă a filmului. P.L.Travers, însă, a fost nemulţumită. Chiar foarte nemulţumită. A vorbit filmul de rău pînă la sfîrşitul vieţii şi a refuzat cu obstinaţie să mai cedeze vreodată drepturi de ecranizare sau de dramatizare a cărţilor din seria "Mary Poppins" pînă a închis ochii, în 1996, la 97 de ani. Abia urmaşii ei, la începutul anilor 2000, au permis realizarea unui musical, pe Broadway-ul new-yorkez, dar şi la Londra, după "Mary Poppins".
Sigur că diferenţele dintre carte şi film sînt lesne sesizabile. Şi nu e vorba doar de diferenţe în privinţa acţiunii (scenariul filmului a luat şi momente din cea de-a doua carte cu Mary Poppins, nu doar din prima, aşa cum se vorbise iniţial), ci de diferenţe semnificative în privinţa perosnajului principal.
În carte, misterul puterilor lui Mary Poppins este obscur, ţine mai degrabă de vrăjitorie, există umbre, tristeţi, melancolii, chiar momente thriller, iar relaţia ei cu copiii este marţială, căci ea este un element ordonator într-o lume care devenise haotică.
În film, Mary Poppins este o zînă bună şi iubitoare pur şi simplu, care rîde, cîntă şi dansează. Desigur, Julie Andrews are un imens aport la conturarea acestui profil cinematografic al lui Mary Poppins. Aceste diferenţe erau un motiv în plus pentru Travers să critice filmul. Interesant este că, în ambele lecturi, personajul a rezistat timpului şi a devenit, astăzi, un personaj clasic. Fie în varianta britanică (un pic victoriană), fie în varianta americană (suculent hollywoodiană), Mary Poppins are un farmec irezistibil.
"Saving Mr. Banks" spune povestea aceasta în stilul Disney. Se termină cu bine, iar cele două personaje par a se împăca asupra filmului. Cum am spus, lucrurile au stat exact pe dos în realitate, dar ce contează, povestea este atît de frumos spusă, încît "Saving mr. Banks" este un film încîntător. Dacă adăugăm şi jocul de zile mari al celor doi protagonişti, întîmplător sau nu doi dintre cei mai mari actori de cinema în viaţă (Tom Hanks este Walt Disney şi Emma Thompson este P.L.Travers) iese un film nu doar obligatoriu de văzut, dar obligatoriu de recomandat şi altora. Cît despre Mary Poppins, ea îşi ţine şi azi promisiunea de a reveni în zbor, dusă de vîntul de Est, cu umbrela ei cu mîner reprezentînd un cap de papagal deschisă într-o mînă şi cu geanta ei de călătorie în cealaltă, ori de cîte ori copiii au nevoie de ea...
PS Sigur că se poate scrie şi filozofic în marginea acestui film. Se poate lesne articula un text despre relaţia tensionată dintre literatură şi cinema sau despre relaţia complexă dintre Anglia şi America sau despre imaginarul literar şi imaginarul filmic ori despre restabilirea ordinii şi entertainment, ca forme diferite dar complementare de a ajuta pe celălalt. Dar, ce rost ar avea?
<iframe width="600" height="350" src="//www.youtube.com/embed/MgR5qfjyiws" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Recomandările noastre
