În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, Titanicul, cel mai mare pachebot din lume la data plecării sale în călătoria inaugurală, s-a scufundat în Atlantic. Avea la bord 2224 persoane, din care au fost salvate numai 703. Epava a fost descoperită abia în anul 1985, de către Dr. Robert Ballard, la 3.600 de metri adâncime, în apropierea coastelor Terrei Nova.

Construcţia Titanicului, finanţată de J.P. Morgan şi compania sa, International Mercantile Marine, a început la 31 martie 1909. Chila navei a fost lansată la 31 mai 1911 iar echiparea a fost finalizată la 31 martie 1912. Titanicul măsura 269,1 m. în lungime, avea o lăţime de 28 m., cântărea 46.328 t. şi avea o înălţime de la punctul de plutire până la puntea principală de 18 m. Au fost montate 29 de cazane alimentate de 159 de furnale cu cărbune care îi puteau oferi o viteză maximă de 23 de noduri (43 km/h) şi o putere maximă de 59.000 CP. Vasul a fost construit la şantierul naval Harland and Wolff din Belfast. Titanicul era proprietatea companiei Oceanic Steam Navigation, avea echipaj britanic şi naviga sub pavilion britanic.

Titanicul rivaliza cu orice mare hotel continental, prin eleganţa şi rafinamentul cabinelor, precum şi a serviciilor oferite. Cuprindea ascensoare electrice, o piscină, un teren de squash, o baie turcească şi o sală de gimnastică. Proiectanţii vasului au prevăzut 32 bărci de salvare, dar, fiindcă posibilitatea unui naufragiu era exclusă, numărul lor a fost redus la 20. S-a renunţat şi la rachetele de semnalizare pentru pericol, fiind considerate inutile.

Titanicul a plecat din portul Southampton într-o zi de miercuri, 10 aprilie 1912, la orele 12, cu intenţia de a cuceri pentru Anglia distincţia “Cordonul Albastru” pentru cea mai rapidă călătorie cu vaporul peste Atlantic. Avea la bord 2224 persoane, dintre care 325 erau cazate la Clasa I; 285 la Clasa II şi 706 la Clasa III. Echipajul număra 908 persoane.

În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, transatlanticul a ajuns în apele din Terra-Nova, la 400 de leghe marine de ţărm. La ora 23:40, cei doi mateloţi de veghe i-au speriat pe ofiţeri cu mesajul alarmant: “Aisberg drept în faţă”. Secundul Murdoch a avut la dispoziţie mai puţin de un minut pentru a reacţiona. El a decis să oprească imediat vasul şi să îl deplaseze înapoi, cu toată viteza. În acest mod, a reuşit să evite coliziunea frontală, însă nu a reuşit să oprească vasul complet, iar prora s-a izbit de aisberg. După coliziune, de pe puntea de comandă părea că vasul a scăpat cu bine. Însă fochiştii şi inginerii au văzut apa năvălind în cala vaporului.

Căpitanul a poruncit să se coboare bărcile de salvare. Operatorii au transmis fără întrerupere SOS. A trecut prin apropiere un alt vapor, dar, fiindcă pe Titanic nu erau decât rachete luminoase de întâmpinare, căpitanul celuilalt vas i-a salutat cu semnale albe şi a plecat mai departe. Înspăimântaţi, mulţi pasageri au sărit pur şi simplu în apa rece. În jurul orei 1, prora era deja sub apă.

După 2 ore şi 40 de minute de la impactul cu aisbergul, mai exact la ora 2:20, vaporul s-a rupt în două, pe mijloc, şi s-a scufundat, la aproape 1.600 kilometri distanţă de destinaţia finală. 1.563 de oameni s-au înecat. Nava Carpathia, aflată în apropiere, a reuşit să salveze doar o parte din pasagerii naufragiaţi. În total au supravieţuit numai 703 persoane.

Companiile de asigurări au înregistrat pierderi însemnate, fiind nevoite să onoreze despăgubiri uriaşe. În urma scufundării transatlanticului Titanic, s-a înfiinţat, începând cu anul 1913, un serviciu de cercetare a gheţurilor, însărcinat să descopere câmpurile de gheaţă şi aisbergurile şi să le semnalizeze poziţiile acestora navelor din zonă. Epava a fost descoperită abia în anul 1985, de către Dr. Robert Ballard, la 3.600 de metri adâncime, în apropierea coastelor Terrei Nova.