Fulgy, clientul fidel al spitalului Obregia. A câta oară a ajuns fiul Clejanilor aici în ultimii 6 ani
- Maria Pană
- 9 aprilie 2026, 11:54

Fulgy, băiatul Clejanilor, a ajuns din nou la spitalul Obregia după ce a amenințat că dă drumul la gaze și va provoca o catastrofă. Nu e prima dată când artistul ajunge să fie internat din cauza problemelor psihice pe care le are.
Fugly, a șasea oară la Obregia
Băiatul Clejanilor este un veteran al tratamentelor psihiatrice aplicate la spital. Nu de alta, dar aceasta este a șasea oară în șase ani când acesta ajunge din nou în același loc.

Fulgy. Sursa foto EVZ
Deși în mai multe clipuri postate pe tiktok s-a plâns de substanțele și tratamentele la care a fost supus, iată că la nici câteva zile de când a venit în România a ajuns fix în același loc.
Mai mult de 100 de euro pe zi pentru băiatul Clejanilor
Internarea la spitalul Obregia a lui Fulgy costă statul român 550 de lei, potrivit informațiilor din spațiul public. Asta pentru că se decontează medicamentele, care în acest caz sunt cele mai scumpe, cazarea, mâncarea și evident salariile medicilor și ale cadrelor medicale.
La un simplu calcul o săptămână de stat la Obregia costă peste 1000 de euro. Cu siguranță părinții lui Fulgy ar plăti și mai mult numai ca acesta să își revină. Având în vedere că e a șasea recidivă, nici măcar medicii nu sunt foarte optimiști.
Viorica își pune cenușă în cap
Dacă până zilele trecute mama lui Fulgy se lua la trântă cu internauții, acum Viorica este spășită și le cere scuze. ”Eu, ca părinte, ce pot să fac decât să fiu alături de el și să-l susțin în continuare până îi închide ochii și îi pune mâinile pe piept?
De aceea, vă rog frumos, este Săptămâna Mare. Iisus Hristos a fost omorât de oameni, neiertat și neiubit. Să fiți mai buni! Eu nu știu… Eu personal îmi cer scuze. Măi, măi, măi… că v-am jurat. Și eu am fost înjurată la rândul meu și nu am luat în seamă”, a spus Viorica într-un clip pe tiktok.